hara i [At: GANE, ap. TDRG / V: ~rcea, ~rpa, ~rta, ~rtal¹ / E: fo] 1 (D. câini, rep.) Ham! 2 (Îe) Că-i ~, că-i para Exprimă încurcarea cuiva în argumente neconvingătoare. 3 (Îc) ~-para Învălmășeală (mare). 4 (îac) Batjocură. 5 (Îae) Larmă. 6 (Îae) Cheltuială nesocotită. 7 (Îe) A face (o) ~-para (sau harcea-parcea, harta-parta, hartal-partal, harpa-harpa) A bate. 8 (Îae) A face bucăți. 9 (Îae) A strivi. 10 (Îal) A spulbera. 11 (Îal) A împrăștia.

hára interj. care, repetată, arată hîrîitu cînilor, vorba Jidanilor și zgomotu cĭorovoĭeliĭ saŭ discusiuniĭ: ce tot hara-hara pe aicĭ, măĭ Jidane? Ba că-ĭ hara, ba că-ĭ para, ba cîr, ba mîr; ba o vorbă, ba alta.

HARA-PARA s. f., adv. (Fam.; în expr.) A face (o) hara-para = a face, a provoca o învălmășeală, o vânzoleală; a face harcea-parcea. – Formație onomatopeică.

HÂRĂ, hâre, s. f. (Reg.) Ceartă, neînțelegere, zâzanie (pentru lucruri mărunte). ◊ Loc. adv. De-a hâra = cu spirit de contradicție, cu dorința de a face cuiva în ciudă. – Din hârâi (derivat regresiv).

harcea i vz hara

harpa i vz hara

harta i vz hara

hartal¹ i vz hara

hâr² sms vz hâră¹

hâră² sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~re / E: pvb hârâî] 1 (Înv) Mârâit al câinelui. 2 (Fig; reg; d. oameni) Ceartă. 3 (Fig; reg) Zâzanie. 4 (Îlav) De-a ~a Din spirit de contracție, în necaz.

hâră¹ sf [At: LB / V: ~r sms / Pl: ~re / E: vsl кхирь] 1 (Med; reg) Tuse (puternică). 2 (Reg) Hemoptizie. 3 (Fig) Babă. 4 (Îcs) De-a ~ra Joc de copii. 5 Mătreață pe pielea vitelor slabe. 6 Escară apărută sub lâna oilor. 7 (Îf hâr) Păduche de vită. 8 (Reg) Păduche de om. 9 (Reg) Rapăn. 10 (Reg) Mătreață. 11 Jeg.

HÂRĂ, hâre, s. f. (Reg.) Ceartă, neînțelegere, zâzanie (pentru lucruri mărunte). ◊ Loc. adv. De-a hâra = cu spirit de contradicție, cu dorința de a face cuiva în necaz. – Din hârâi (derivat regresiv).

HARA-PARA s. f. (Numai în expr.) A face (o) hara-para = a face, a provoca o învălmășeală, o vînzoleală; a face harcea-parcea. Dulăii... făcură o iama, o hara-para nemaipomenită. La TDRG. Cu dracii de la boieriul cela ai făcut hara-para. CREANGĂ, P. 319.

HÎRĂ s. f. (Regional) Ceartă, neînțelegere, discordie, zîzanie între două sau mai multe persoane.

hara-para adv. Mold. a face hara-para, a prăpădi: cu dracii ai făcut hara-para CR. [Onomatopee].

hâră f. umflarea urechilor la oi. [Slav. HYRA, boleșniță].

hára-bára, V. hala-bala.

hára-pára adv. (turc. pará-pará = -parča. V. harcea-, pará). Munt. Mold. Fam. Val-vîrtej, mare dezordine: copiiĭ s’aŭ jucat și aŭ făcut casa hara-para.

hîră f., pl. e și ĭ (vsl. hyra, hyrŭ, boală lungă; rus. hyrĭ, pol. chyra [Bern. 1, 413]. V. hîrcă, hîrlav și firav). Rar. Tuse cu flegmă saŭ mucĭ care curg din nas. Rapăn saŭ mătreață la oĭ saŭ la oamenĭ. Epitet ironic uneĭ babe (hîrcă). V. jabă.

hâră (reg.) s. f., g.-d. art. hârei; pl. hâre

hâră (reg.) s. f., g.-d. art. hârei; pl. hâre

hâră s. f., g.-d. art. hârei; pl. hâre

hara interj. – Exprimă mîrîitul cîinelui, ca și ideea de a sfîșia. Creație expresivă. Este simplă var. de la hîr, cf. aici; der. săi se confundă adesea cu cei de la hîr sau hor. – Der. harapara, s. f. (trîntire, scuturare; hărmălaie); hara-para (var. harta-parta, harcea-parcea), adv. (în bucăți, pe părți), ultima formă încrucișată cu tc. parca-parca „în mii de cioburi” (Popescu-Ciocănel 32); haraiman, s. n. (hărmălaie, larmă), cu suf. expresiv -man, cf. chiloman; harchină, s. f. (bucată); harcăt (var. harhăt), s. n. (scîrțîit, scrîșnet, zgomot; larmă); hărcati (var. hărhăți, hărhăti), vb. (a sta de vorbă, a pălăvrăgi; a se certa, a țipa; a face zgomot); hărcăteală (var. horcoteală), s. f. (agitație), cf. forfoteală; harhotă, s. m. (vorbăreț), cf. forfotă; harhar, s. m. (evreu), cf. rut. harhara „femeie stricată” care pare a proveni din rom.; harhălău, s. m. (june prim, cavaler), cf. sdrăngălău; harhagea, s. f. (cochetare, flirt); hărhălaie (var. harmalaie, hărmalaie, harhalie), s. f. (hărmălaie, scandal), cu disimilare la var. (după DAR, prin influența lui larmă; pentru Pascu, I, 194, din sl. kraloma „rebeliune”); hartan, s. n. (bucată ruptă, mai ales de carne; parte, cîrpă, zdreanță; picior de pasăre), din harta (-parta), cu var. hartal, partal, partam (după Candrea, partal provine din mag. partalav); hărtăni (var. hărtăpăni, hărtăpăli), vb. (a sfîșia, a sfîrteca), var. cu influența lui harta-parta.

hîră (hîre), s. f. – 1. Tuse. – 2. Babă. – 3. La oi, rîie. Creație expresivă, cf. hîr „imitarea scrîșnetului”, hîrîi „a mîrîi”; încrucișat cu sl. chyrĭ. – Der. hîrlav, adj. (corupt, stricat), cf. bg. hărljav „răpciugos”; hirav (var. firav, ghirav, jirav), adj. (slab, sfrijit, neputincios), probabil de la un sl. *chyravŭ (Cihac, II, 139; DAR; Conev 90; Pușcariu, Dacor., V, 600).

Hăr/a, -e, -ea, -ești v. Haralambie II 4.

Hăra v. Hîră 1.

HÎRĂ subst. cu multe sensuri (păduchi, tuse, babă, o boală etc.). 1. Hîra, boier (LU; 16 A I 67); – P. (Ștef); Hăra, olt. (Sd VII 209); – I. (Băl V). 2. Hîre m. vornic (16 A III 137); -a comis, numit și „pan Boldur Hîrovici” (16 A II 11, 15); Hîrovici, Ion, pîrc, (16 A II 11).

hâră, hâre s. f. (pop.) ceartă; vrajbă, dușmănie

HÂRĂ s. v. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, mârâială, mârâit, mârâitură, neînțelegere, păduche, vrajbă, zâzanie.

hîră s. v. ANIMOZITATE. CEARTĂ. CONFLICT. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. GÎLCEAVĂ. ÎNVRĂJBIRE. LITIGIU. MÎRÎIALĂ. MÎRÎIT. MÎRÎITURĂ. NEÎNȚELEGERE. PĂDUCHE. VRAJBĂ. ZÎZANIE.

hâră, hâre, s.f. (reg.) 1. ceartă, neînțelegere, zâzanie (pentru lucruri mărunte). 2. tuse rea (cu sânge); bădugă. 3. (fig.) babă, băbârcă, hârcă. 4. mătreața oilor și vițeilor, umflarea urechilor acestora. 5. păduche de vită. 6. mătreața omului, tărâță. 7. boală de piele; rapăn.

hấră, hâre, s.f. (reg.) 1. Ceartă, neînțelegere, zâzanie. 2. Murdărie, jeg. ■ (cu acest sens) Exclusiv în Maram. și nordul Trans. (ALR, 1938, h. 184). 3. Mătreața care se face la oi, pe sub lână, din pricina căreia oile slăbesc. – Der. reg. din hârâi „a se certa” (DER, DEX); din sl. hyra „boală lungă” (Scriban, Șăineanu, MDA).

hâră, hâre, s.f. – (reg.) 1. Ceartă, neînțelegere, zâzanie. 2. Murdărie, jeg. 3. Boală de piele la oi, din cauza căreia cade lâna (Maram. Nord: Strâmtura). – Der. reg. din hârâi „a se certa” (DER, DEX); din sl. hyra „boală lungă” (Scriban, Șăineanu, MDA).

hâră, -e, s.f. – 1. Ceartă, neînțelegere, zâzanie. 2. Murdărie, jeg. – Der. reg. din hârâi „a se certa”.