HAIHUI, -IE, haihui, adj. Zăpăcit, neserios, zănatic. Așa cum era... haihuie... Mima avea hazul ei. M. I. CARAGIALE, C. 125. Rămăsesem un prostănac, un Ciuf-Ciufulici haihui la cap. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 232. Ce mai scofală și amoriul ăsta, ți-l face pe om haihui. CONTEMPORANUL, V_II 495. ◊ (Substantivat) Am un nepot... care iubește pe domnișoara Smărăndița ca un haihui. ALECSANDRI, T. 777. ♦ (Adverbial; determinînd verbe ca «a umbla», «a porni» etc.) Fără țintă, fără rost, fără grijă, hoinar, razna. Grivei, tovarășul meu drag, Nerăbdător așteaptă-n prag S-azvîrl în colț ghiozdanul... I-e dor ca s-o pornim haihui. IOSIF, PATR. 15. Azvîrlea cu mîna spartă Galbenii în vînt, haihui! La TDRG.