HĂCUÍRE, hăcuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a hăcui și rezultatul ei. – V. hăcui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HĂCUÍRE s. v. ciopârțire, sfârtecare, sfâșiere.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hăcuíre s. f., g.-d. art. hăcuírii; pl. hăcuíri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

A HĂCUÍ ~iésc tranz. pop. (mai ales legume) A tăia în bucăți (mici); a tăia mărunt. /<germ. hacken
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HĂCUÍ vb. v. ciopârți, mărunți, sfârteca, sfâșia, toca.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hăcuí (-uésc, hăcuít), vb. – A tăia în bucăți, a sfîrteca, a toca. Origine incertă. Pare a fi germ. hacken; trebuie să fi intrat însă în rom. pe o filieră sl., care nu este cunoscută. Sec. XVII, astăzi în Mold. și Bucov.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

hăcuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăcuiésc; imperf. 3 sg. hăcuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. hăcuiáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hăcuĭésc v. tr. (pe cale slavă d. germ. hacken, a hăcui, d. hacke, hîrleț, de unde și fr. hache, topor). Est. Toc carnea.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink