GREAȚĂ, grețuri, s. f. 1. Senzație de vărsătură care însoțește, în genere, tulburări ale organelor digestive. Doamna Vorvoreanu se cutremură și se făcu verde de greață și de frică. DUMITRIU, N. 50. Nu știu ce mi-a trecut pe la nas, că-mi venea greață. STANCU, D. 177. 2. Fig. Scîrbă, dezgust, silă. Lăsă să cadă cu greață vorbe de întrebare. SADOVEANU, Z. C. 232. Lenau... a fost stăpînit de aceea ce numesc energic germanii: greața de a trăi. IONESCU-RION, C. 86. Apolon nici că-l băga în seamă; dară viindu-i cu greață de atîta cutezare, vru în cele din urmă să-i taie de unghișoară și să-i arate că nu-și cunoaște lungul nasului. ISPIRESCU, U. 109.