GLASNIC, -Ă, glasnici, -e, adj. (Învechit) Sonor, răsunător. Dați-mi, rogu-mă de voi, Pe zvon glasnic de cimpoi, Știri alese, blînde vești, De bun trai în Preutești. BELDICEANU, P. 113. ♦ (Substantivat, f.) Vocală. Tu ai slove amfibii nici glasnice, nici neglasnice. NEGRUZZI, S. I 10.