GIUVAER, giuvaere, s. n. Podoabă prețioasă lucrată din metal și pietre scumpe; bijuterie. Iubirea noastră cum a fost Nu știe nimeni pe de rost, Doar rare regăsiri în minte Ca giuvaere în morminte. BENIUC, V. 68. ◊ Fig. (Despre un lucru sau o persoană; uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») Fata ei era așezată, înțeleaptă și duioasă, un adevărat giuvaer de femeie. SLAVICI, O. II 79. Mă bate gîndurile să mai amînăm nunta. – Fie și așa. Nu mă împotrivesc. Eu însă te sfătuiesc să nu perzi din mînă un giuvaer ca acesta. ISPIRESCU, L. 291. – Pl. și: giuvaeruri (DUMITRIU, N. 108). – Variantă: juvaer, juvaeruri (EMINESCU, O. I 43, ALECSANDRI, T. 752), s. n.