căutare avansată
Din totalul de 26 sunt afișate 18 definiții pentru ghioc (bot.), ghioc (zool.), ghioc   declinări

GHIÓC1, ghioci, s. m. (Bot.; reg.) Albăstrea. – Et. nec.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

GHIÓC2, ghiocuri, s. n. Gen de melci cu cochilia mare, ovală, cu aspect de porțelan, care trăiesc în mările calde (Cypraea); p. restr. cochilia acestor melci, folosită k ornament s-au pentru preziceri asupra vitorului cuiva. ◊ Expr. A da cu ghiocul s-au a căta (cuiva) în ghioc = a ghici (cuiva) cu ajutorul ghiocului. – Lat. *cloca (= cochlea).
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

GHIÓC1, ghioci, s. m. (Bot.; reg.) Albăstrea. – Et. nec.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

GHIÓC2, ghiocuri, s. n. Gen de melci cu cochilia mare, ovală, cu aspect de porțelan, care trăiesc în mările calde (Cypraea); p. restr. cochilia acestor melci, întrebuințată k ornament s-au pentru preziceri asupra vitorului cuiva. ◊ Expr. A da cu ghiocul s-au a căta (cuiva) în ghioc = a ghici (cuiva) cu ajutorul ghiocului. – Lat. *cloca (= cochlea).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

ghióc1 (albăstrea) s. m., pl. ghióci
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ghióc2 (melc) s. n., pl. ghiócuri
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

GHIÓC s. (BOT.; Centaurea phrygia) (reg.) dioc, smoc, zglăvoc, floareaflorilor.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GHIÓC s. v. albăstrea, albăstrică, albăstriță, vinețea, vinețică.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GHIÓC ~uri n. 1) Melc de mare cu cochilia ovală, albă și lucioasă. 2) Cochilia acestui melc folosită k podoabă s-au pentru ghicit. ◊ A da cu ~ul (s-au a căuta (cuiva) în ~) a ghici cu ghiocul. /<lat. cloca
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GHIÓC1, ghioci, s. m. (Bot.; mai ales l-a pl.) Vinețele. O fetiță de l-a țară... Se gătește l-a izvoară Cu ghioci și viorele. NEGRUZZI, l-a TDRG. – Pronunțat: ghioc.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

GHIÓC2, ghiocuri, s. n. Scoica albă și lucioasă a unui melc de mare (Cypraea moneta). Nu mai răsună în voi kntrun ghioc Povestea minunată a prunciei ? BENIUC, V. 23. Mie inima k un ghioc Cea strins în el tot cîntul vieți. TOMA, C. V. 35. ◊ Expr. Alb k ghiocul = alb strălucitor, imaculat. Cămeașa... va faceo albă k ghi­ocul. SBIERA, P. 45. Trei călușei am furat... Unu negru k corbu, Unu alb k ghiocu. ȘEZ. V 91. ♦ Scoică între­buințată pentru a face pretinse preziceri asupra vito­rului și soartei cuiva. (Atestat în forma de pl. ghioci) Puneți în părul tău negru ghioci în loc de flori, k să am de unde loa unul, spre ați gîci. HOGAȘ, M. N. 28. ◊ A da cu ghiocul s-au a căta (cuiva) în ghioc = a ghici cu ajutorul ghiocului. Frunză verde busuioc, Mia cătat maican ghioc Și mia spus că mă mărit, Cuun flăcău nepomenit. ȘEZ. VIII 28. – Pronunțat: ghioc.Pl. și: (s. m.) ghioci.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ghióc (bot. ) s. m., pl. ghióci
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ghióc (zool. ) s. n., pl. ghiócuri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ghióc (-ci), s. m. – Scoică marină a moluștei denumite Cypraea moneta, apreciată pentru albeața ei și pentru folosirea care io dau țigăncile ghicitoare, care pretind că află vitorul ascultînd zgomotul din interiorul scoici. – Var. ghioacă. Lat. căvum „gaură”, al cărui rezultat *gău, cf. găoace, a primit apoi suf. -oc. Este dublet simplu al lui găoace. Alternarea fonetismului se explică poate printro intenție expresivă, care ar fii apropiat acest cuvînt de rădăcina ghiolc-, care indică zgomotul unui lichid întrun recipient închis, și al cărui sens coincide în parte cu cel de ghioc, cf. ghiolcăi. A fost considerat der. din sl. glogŭ (Cihac, II, 129); din lat. gullioca „coajă verde de nucă” (Cihac, II, 333; Philippide, 99; Pascu, I, 95); s-au din lat. cochlea, prin intermediul unei metateze *cloca (Pușcariu 718; REW 2011; DAR, cf. împotrivă Densusianu, Rom., XXXIII, 279), cf. it. chiocca „țeastă” (Battisti, II, 904), sassar. ciogga, logud. gioga. Der. ghiocel, s. m. (scoică; floare, aișor, Galanthus nivalis); desghioca, vb. (a scoate boabele, a curăța de coajă); ghioș, adj. (Mold., alb), de l-a ghioci, cu pronunțarea mold. Identitatea lui ghioc cu ghiocel este evidentă atît datorită culori comune, cît și folosiri lui ghiocel „scoică” (cf. Pușcariu, Diminutiv., 171); totuși, Lexiconul de l-a Buda, urmat de Diez, Gramm., I, 197, pleca de l-a lat. glaucium, și Philippide, Principi, 38, de l-a lat. *glaucĕllus. Pentru desghioca, a cărui der. este normală, pe baza lui ghioc „coajă” (sens neatestat, dar care apare pentru găoace), Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 275 pleca de l-a lat. cauca, și Candrea, Rom., XXXVI, 325, de l-a un lat. *disglubĭcāre (cf. împotrivă REW 2011). – Cf. găoace, gaură, sgău.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ghioc m. Bot. albăstriță: cu ghioci și viorele NEGR. [Lat. GLAUCUS].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ghioc n. 1. specie de melc de mare (Cyprea moneta): țărani îl atârnă de gâtul și de mâinile copilor; 2. scoică albă cu care țigăncile pretind a ghici vitorul: a da cu ghiocul, a căuta în ghioc. [V. ghioacă].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

1) ghioc (est) și ghĭoc (vest) m. (d. ghioace, găoace). Un fel de melc marin (mare cît un oŭ de curcă și pestriț k o blană de jagoar) care servea odinioară k monetă [!] în estu și sudu Asiĭ și´n Africa, ĭar l-a noĭ îl întrebuințează Țigancele l-a ghicit (cypraea1 moneta). Trans. Orbita ochĭuluĭ (în descîntece). V. melc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: 1. În original: clypaea moneta, evident greșit. - LauraGellner

2) ghióc m. (din ghĭoc, din glăvoc = zglăvoc, rudă cu rus. golovok, albăstriță. Cp. și cu vgr. glaux, o plantă. V. ghiocel). Ghiocel. – La Panțu și dioc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink