Din totalul de 22 sunt afișate 20 definiții pentru ghioc (bot.), ghioc (zool.), ghioc   declinări

GHIÓC1, ghioci, s. m. (Bot.; reg.) Albăstrea. – Et. nec.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

GHIÓC2, ghiocuri, s. n. Gen de melci cu cochilia mare, ovală, cu aspect de porțelan, care trăiesc în mările calde (Cypraea); p. restr. cochilia acestor melci, folosită ca ornament sau pentru preziceri asupra viitorului cuiva. ◊ Expr. A da cu ghiocul sau a căta (cuiva) în ghioc = a ghici (cuiva) cu ajutorul ghiocului. – Lat. *cloca (= cochlea).
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

GHIÓC1, ghioci, s. m. (Bot.; reg.) Albăstrea. – Et. nec.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

GHIÓC2, ghiocuri, s. n. Gen de melci cu cochilia mare, ovală, cu aspect de porțelan, care trăiesc în mările calde (Cypraea); p. restr. cochilia acestor melci, întrebuințată ca ornament sau pentru preziceri asupra viitorului cuiva. ◊ Expr. A da cu ghiocul sau a căta (cuiva) în ghioc = a ghici (cuiva) cu ajutorul ghiocului. – Lat. *cloca (=cochlea).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

ghióc1 (albăstrea) s. m., pl. ghióci
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ghióc2 (melc) s. n., pl. ghiócuri
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

GHIÓC s. (BOT.; Centaurea phrygia) (reg.) dioc, smoc, zglăvoc, floarea-florilor.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GHIÓC s. v. albăstrea, albăstrică, albăstriță, vinețea, vinețică.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GHIÓC ~uri n. 1) Melc de mare cu cochilia ovală, albă și lucioasă. 2) Cochilia acestui melc folosită ca podoabă sau pentru ghicit. ◊ A da cu ~ul (sau a căuta (cuiva) în ~) a ghici cu ghiocul. /<lat. cloca
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ghióc (bot. ) s. m., pl. ghióci
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ghióc (zool. ) s. n., pl. ghiócuri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ghióc (-ci), s. m. – Scoică marină a moluștei denumite Cypraea moneta, apreciată pentru albeața ei și pentru folosirea pe care i-o dau țigăncile ghicitoare, care pretind că află viitorul ascultînd zgomotul din interiorul scoicii. – Var. ghioacă. Lat. căvum „gaură”, al cărui rezultat *gău, cf. găoace, a primit apoi suf. -oc. Este dublet simplu al lui găoace. Alternarea fonetismului se explică poate printr-o intenție expresivă, care ar fi apropiat acest cuvînt de rădăcina ghiolc-, care indică zgomotul unui lichid într-un recipient închis, și al cărui sens coincide în parte cu cel de ghioc, cf. ghiolcăi. A fost considerat der. din sl. glogŭ (Cihac, II, 129); din lat. gullioca „coajă verde de nucă” (Cihac, II, 333; Philippide, 99; Pascu, I, 95); sau din lat. cochlea, prin intermediul unei metateze *cloca (Pușcariu 718; REW 2011; DAR, cf. împotrivă Densusianu, Rom., XXXIII, 279), cf. it. chiocca „țeastă” (Battisti, II, 904), sassar. ciogga, logud. gioga. Der. ghiocel, s. m. (scoică; floare, aișor, Galanthus nivalis); desghioca, vb. (a scoate boabele, a curăța de coajă); ghioș, adj. (Mold., alb), de la ghioci, cu pronunțarea mold. Identitatea lui ghioc cu ghiocel este evidentă atît datorită culorii comune, cît și folosirii lui ghiocel „scoică” (cf. Pușcariu, Diminutiv., 171); totuși, Lexiconul de la Buda, urmat de Diez, Gramm., I, 197, pleca de la lat. glaucium, și Philippide, Principii, 38, de la lat. *glaucĕllus. Pentru desghioca, a cărui der. este normală, pe baza lui ghioc „coajă” (sens neatestat, dar care apare pentru găoace), Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 275 pleca de la lat. cauca, și Candrea, Rom., XXXVI, 325, de la un lat. *disglubĭcāre (cf. împotrivă REW 2011). – Cf. găoace, gaură, sgău.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ghioc m. Bot. albăstriță: cu ghioci și viorele NEGR. [Lat. GLAUCUS].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ghioc n. 1. specie de melc de mare (Cyprea moneta): țăranii îl atârnă de gâtul și de mâinile copiilor; 2. scoică albă cu care țigăncile pretind a ghici viitorul: a da cu ghiocul, a căuta în ghioc. [V. ghioacă].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

1) ghioc (est) și ghĭoc (vest) m. (d. ghioace, găoace). Un fel de melc marin (mare cît un oŭ de curcă și pestriț ca o blană de jaguar) care servea odinioară ca monetă [!] în estu și sudu Asiiĭ și´n Africa, ĭar la noĭ îl întrebuințează Țigancele la ghicit (cypraea1 moneta). Trans. Orbita ochĭuluĭ (în descîntece). V. melc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: 1. În original: clypaea moneta, evident greșit. - LauraGellner

2) ghióc m. (din ghĭoc, din glăvoc = zglăvoc, rudă cu rus. golovok, albăstriță. Cp. și cu vgr. glaux, o plantă. V. ghiocel). Ghiocel. – La Panțu și dioc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

ghioc, ghiocuri s. n. (er.) vulvă.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a i-o pune în ghioc (unei femei) expr. (pop.) a avea contact sexual cu o femeie.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a-i sparge (cuiva) ghiocul expr. (er.d. bărbați) a avea un contact sexual brutal.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a se da în ghioc expr. (er.d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink