GHIOC², ghiocuri, s. n. Scoica albă și lucioasă a unui melc de mare (Cypraea moneta). Nu mai răsună în voi ca-ntr-un ghioc Povestea minunată a prunciei? BENIUC, V. 23. Mi-e inima ca un ghioc Ce-a strins în el tot cîntul vieții. TOMA, C. V. 35. ◊ Expr. Alb ca ghiocul = alb strălucitor, imaculat. Cămeașa... va face-o albă ca ghiocul. SBIERA, P. 45. Trei călușei am furat... Unu negru ca corbu, Unu alb ca ghiocu. ȘEZ. V 91. ♦ Scoică întrebuințată pentru a face pretinse preziceri asupra viitorului și soartei cuiva. (Atestat în forma de pl. ghioci) Pune-ți în părul tău negru ghioci în loc de flori, ca să am de unde lua unul, spre a-ți gîci. HOGAȘ, M. N. 28. ◊ A da cu ghiocul sau a căta (cuiva) în ghioc = a ghici cu ajutorul ghiocului. Frunză verde busuioc, Mi-a cătat maica-n ghioc Și mi-a spus că mă mărit, Cu-un flăcău nepomenit. ȘEZ. VIII 28. – Pronunțat: ghi-oc. – Pl. și: (s. m.) ghioci.