opțiuni
  • info

3 intrări

22 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GHINTUIT1, ghintuituri, s. n. Faptul de a ghintui. – V. ghintui.

GHINTUIT1, ghintuituri, s. n. Faptul de a ghintui. – V. ghintui.

GHINTUIT2, -Ă, ghintuiți, -te, adj. Care are ghinturi, prevăzut cu ghinturi. – V. ghintui.

GHINTUIT2, -Ă, ghintuiți, -te, adj. Care are ghinturi, prevăzut cu ghinturi. – V. ghintui.

ghintuit4, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~e / E: ghintui2] Ferecat cu ghinturi2.

ghintuit2 sn [At: MDA ms / E: ghintui2] Ghintuire2.

ghintuit1 sn [At: DEX / E: ghintui1] 1-2 Ghintuire1 (1-2).

ghintuit3, ~ă a [At: (a. 1745) URICARIUL XI, 225 / Pl: ~iți, ~e / E: ghintui1] (D. țeava armelor de foc) Prevăzut cu ghinturi1.

GHINTUIT, -Ă, ghintuiți, -te, adj. 1. (Despre țeava unor arme de foc) Cu ghinturi (1). Sosiră-n sfîrșit în București ginerii greci. Unul... purtînd... la brîu două lungi pistoale ghintuite. ODOBESCU, S. I 132. Pușcă lungă, ghintuită, Din războaie dobîndită. BOLLIAC, O. 183. Moartea de știre să-i știe, Că mi-e flinta ghintuită Și-mi e mîna oțetită. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 506. 2. (Despre o ghioagă, o măciucă etc.) Ferecat, bătut cu ghinturi (2), țintuit. După ce și-au cules lemnele (= măciucile) ghintuite, feciorii au descălecat și au pălit pe dușmanul lor pînă ce l-au văzut întins și neclintit, rînjindu-le. SADOVEANU, N. P. 166.

ghintuit a. 1. cu țeava scobită pe dinăuntru spre a bate departe: durdă ghintuită POP.; 2. bătut cu cuie, țintuit: ghioagă ghintuită. [V. ghint].

GHINTUI, ghintuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prevedea cu ghinturi (1) țeava unei arme de foc, a executa ghinturi la o țeavă a unei arme de foc. 2. A fereca cu ghinturi (2) un buzdugan, o ghioagă etc. – Ghint + suf. -ui.

ghintui2 vt [At: HASDEU, ap. TDRG / Pzi: ~esc / E: ghint + -ui] A fereca cu ghinturi un buzdugan, o ghioagă. corectat(ă)

ghintui1 vt [At: DAMÉ, T. / Pzi: ~esc / E: ghint + -ui] 1 A prevedea cu ghinturi țeava unei arme de foc. 2 (Iuz) A fileta un mic cilindru de metal, pentru a-l folosi ca șurub. corectat(ă)

GHINTUI, ghintuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prevedea cu ghinturi (1) țeava unei arme de foc, a executa ghinturi la o țeavă a unei arme de foc. 2. A fereca (1) cu ghinturi (2) un buzdugan, o ghioagă etc. – Ghint + suf. -ui.

GHINTUI, ghintuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia ghinturi în partea interioară a unei țevi de armă de foc. 2. A fereca (un buzdugan, o ghioagă etc.) cu ghinturi (2). [Ghioagele] erau supțiri în mănuchi, groase și ghintuite cu cuie la capătul opus. HASDEU, la TDRG.

A GHINTUI ~iesc tranz. 1) (țevi ale armelor de foc) A înzestra cu ghinturi. 2) (arme albe) A fereca cu ghinturi. /ghint + suf. ~ui

ghintuĭésc v. tr. (d. ghint; pol. gwintować). Înzestrez cu ghinturĭ: pușcă ghintuită.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

ghintuit s. n., pl. ghintuituri

ghintuit s. n., pl. ghintuituri

ghintuit s. n., pl. ghintuituri

ghintui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghintuiesc, 3 sg. ghintuiește, imperf. 1 ghintuiam; conj. prez. 1 sg. să ghintuiesc, 3 să ghintuiască

ghintui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghintuiesc, imperf. 3 sg. ghintuia; conj. prez. 3 să ghintuiască

ghintui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghintuiesc, imperf. 3 sg. ghintuia; conj. prez. 3 sg. și pl. ghintuiască

ghintui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghintuiesc, conj. ghintuiască)

Intrare: ghintuit (adj.)
ghintuit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ghintuit
  • ghintuitul
  • ghintuitu‑
  • ghintuită
  • ghintuita
plural
  • ghintuiți
  • ghintuiții
  • ghintuite
  • ghintuitele
genitiv-dativ singular
  • ghintuit
  • ghintuitului
  • ghintuite
  • ghintuitei
plural
  • ghintuiți
  • ghintuiților
  • ghintuite
  • ghintuitelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: ghintuit (fapt)
ghintuit2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ghintuit
  • ghintuitul
  • ghintuitu‑
plural
  • ghintuituri
  • ghintuiturile
genitiv-dativ singular
  • ghintuit
  • ghintuitului
plural
  • ghintuituri
  • ghintuiturilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: ghintui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ghintui
  • ghintuire
  • ghintuit
  • ghintuitu‑
  • ghintuind
  • ghintuindu‑
 singular plural
  • ghintuiește
  • ghintuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ghintuiesc
 (să)
  • ghintuiesc
  • ghintuiam
  • ghintuii
  • ghintuisem
a II-a (tu)
  • ghintuiești
 (să)
  • ghintuiești
  • ghintuiai
  • ghintuiși
  • ghintuiseși
a III-a (el, ea)
  • ghintuiește
 (să)
  • ghintuiască
  • ghintuia
  • ghintui
  • ghintuise
plural I (noi)
  • ghintuim
 (să)
  • ghintuim
  • ghintuiam
  • ghintuirăm
  • ghintuiserăm
  • ghintuisem
a II-a (voi)
  • ghintuiți
 (să)
  • ghintuiți
  • ghintuiați
  • ghintuirăți
  • ghintuiserăți
  • ghintuiseți
a III-a (ei, ele)
  • ghintuiesc
 (să)
  • ghintuiască
  • ghintuiau
  • ghintuiră
  • ghintuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ghintuit, ghintuităadjectiv

  • 1. Care are ghinturi, prevăzut cu ghinturi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. (Despre țeava unor arme de foc) Cu ghinturi (1.). DLRLC
      • format_quote Sosiră-n sfîrșit în București ginerii greci. Unul... purtînd... la brîu două lungi pistoale ghintuite. ODOBESCU, S. I 132. DLRLC
      • format_quote Pușcă lungă, ghintuită, Din războaie dobîndită. BOLLIAC, O. 183. DLRLC
      • format_quote Moartea de știre să-i știe, Că mi-e flinta ghintuită Și-mi e mîna oțelită. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 506. DLRLC
    • 1.2. (Despre o ghioagă, o măciucă etc.) Ferecat, bătut cu ghinturi (2.). DLRLC
      sinonime: țintuit
      • format_quote După ce și-au cules lemnele (= măciucile) ghintuite, feciorii au descălecat și au pălit pe dușmanul lor pînă ce l-au văzut întins și neclintit, rînjindu-le. SADOVEANU, N. P. 166. DLRLC
etimologie:
  • vezi ghintui DEX '98 DEX '09

ghintuit, ghintuiturisubstantiv neutru

  • 1. Faptul de a ghintui. DEX '98 DEX '09
etimologie:
  • vezi ghintui DEX '98 DEX '09

ghintui, ghintuiescverb

  • 1. A prevedea cu ghinturi (1.) țeava unei arme de foc, a executa ghinturi la o țeavă a unei arme de foc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. A fereca cu ghinturi (2.) un buzdugan, o ghioagă etc. DEX '09 DLRLC
    • format_quote [Ghioagele] erau supțiri în mănuchi, groase și ghintuite cu cuie la capătul opus. HASDEU, la TDRG. DLRLC
etimologie:
  • Ghint + sufix -ui. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.