ghes (ghesuri), s. n. – 1. Brînci. – 2. Stimul, impuls. Origine necunoscută. Nu pare a fi cuvînt identic cu ghes, s. n. (Arg., zi), din țig. ges (Juilland 165); totuși, origine țig. este posibilă. Drăganu, Dacor., V, 363, îl pune în legătură cu mag. gyűszű „degetar”, cu care nu pare a avea nici o înrudire. – Der. înghesui, vb. (a împinge, a năvăli; a stoarce; a strînge; a grăbi; a îngrămădi) pe care Drăganu, Dacor., V, 908, îl derivă din mag. gyeszül „a împinge”; înghesuială, s. f. (lume multă, aglomerare; apăsare, sufocare).