GHES, ghesuri, s. n. (În expr.) A da (cuiva) ghes = a) a da (cuiva) o lovitură ușoară (cu cotul); b) a îndemna, a stimula, a îmboldi, a zori (să întreprindă ceva). – Et. nec.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GHES ~uri n. : A da ~ (cuiva) a) a lovi ușor pe cineva (pentru a semnaliza ceva); a înghionti; a îmboldi; b) a determina prin îndemnuri (să efectueze o acțiune); a îndemna; a îmboldi. /Orig. nec.
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GHES, ghésuri, s. n. 1. Ghiont, îmbrâncitură. 2. Imbold, impuls, stimulent. (orig. necunoscută; nu pare să fie identic cu ghes s. n. = (arg.) zi, din țig. ges (Juilland); totuși, orig. țig. pare posibilă; Drăganu îl pune în legătură cu magh. gyűszű = degetar, cu care însă nu pare să se înrudească)
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
tavi
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ghes (ghésuri), s. n. – 1. Brînci. – 2. Stimul, impuls. Origine necunoscută. Nu pare a fi cuvînt identic cu ghes, s. n. (Arg., zi), din țig. ges (Juilland 165); totuși, origine țig. este posibilă. Drăganu, Dacor., V, 363, îl pune în legătură cu mag. gyűszű „degetar”, cu care nu pare a avea nici o înrudire. – Der. înghesui, vb. (a împinge, a năvăli; a stoarce; a strînge; a grăbi; a îngrămădi) pe care Drăganu, Dacor., V, 908, îl derivă din mag. gyeszül „a împinge”; înghesuială, s. f. (lume multă, aglomerare; apăsare, sufocare).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ghes s. n., pl. ghésuri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ghes și ghĭes n., pl. urĭ (cp. cu înghesuĭesc). Fam. A da ghĭes cuĭva, a-l îmboldi, a-l îndemna, a-l împinge. – În Munt. vest și ghĭest (CL. 1911, 367), în Cov. și ghĭoz.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a da ghes expr. a îndemna, a îmboldi.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink