GHEBĂ, ghebe, s. f. (Regional) Manta țărănească lungă (de șiac, pîslă sau aba), împodobită, de obicei, cu găitane; zeghe, dulamă. Catane spătărești, îmbrăcate: cu mintene, poturi (nădragi) și ghebe scurte. FILIMON, C. 311. Gheba-n spate-și-arunca. TEODORESCU, P. P. 688. – Variante: chebă, (Mold.) ghebea, ghebele (ALECSANDRI, P. P. 87), s. f., cheb, cheburi (CREANGĂ, A. 161), s. n.