ghebă sf [At: H VII, 477 / V: ~egă, chebă, chebe, chebi, cheburi, gheb sn (reg) tebi / E: tc kebe] Haină bărbătească lungă, în formă de manta făcută de obicei din pâslă sau postav, adesea cusută și înflorată cu găitane de altă culoare, pe care țăranii o poartă ca un fel de palton Cf sarică, suman, zeche, șubă, dulamă, guibea, bobou, zăbun.