4 intrări

36 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FULGER, fulgere, s. n. 1. Fenomen atmosferic care constă într-o descărcare electrică luminoasă produsă între doi nori sau în interiorul unui nor. ◊ Ședință (sau miting) fulger = ședință (sau miting) care se convoacă pe loc cu ocazia unui eveniment important. Telegramă fulger = telegramă transmisă (în schimbul unei suprataxe) mai repede decât telegramele obișnuite. ◊ Loc. adj. și adv. Ca fulgerul (sau ca un fulger) = cu iuțeala fulgerului, iute, scurt; subit. ◊ Fulger globular = fulger cu aspectul unui glob de foc de culoare albă-albăstruie sau roșiatică, care se deplasează relativ încet sub influența curenților de aer, dispărând brusc, cu sau fără explozie. ◊ Fulger electronic = bliț. 2. Lumină, sclipire puternică și trecătoare; scăpărare, străfulgerare. – Lat. fulger (= fulgur, -is).

fulger sn [At: TETRAEV. 243 / V: (reg) s~ / Pl: ~e, (rar; în poezia populară) ~i sm / E: ml fulger (= fulgur, ~is)] 1 Fenomen atmosferic care constă într-o descărcare electrică luminoasă produsă între doi nori sau în interiorul unui nor. 2-3 (Îs) Ședință (sau miting) ~ Ședință (sau miting) care se convoacă pe loc cu ocazia unui eveniment important. 4 (Îs) Telegramă ~ Telegramă transmisă (în schimbul unei suprataxe) mai repede decât telegramele obișnuite. 5-6 (Îljv) Ca ~ul (sau ca un ~) Cu iuțeala fulgerului (1) Si: iute, scurt. 7-8 (Îal) Subit. 9 (Îs) ~ globular Fulger (1) cu aspectul unui glob de foc de culoare alb-albăstruie sau roșiatică, care se deplasează relativ încet sub influența curenților de aer, dispărând brusc, cu sau fără explozie. 10 (Îs) ~ electronic Bliț. 11 (Bot; reg) Tortoțel (Cuscuta epithymum).

FULGER, fulgere, s. n. Fenomen atmosferic care constă într-o descărcare electrică luminoasă produsă între doi nori sau în interiorul unui nor. ◊ Ședință (sau miting) fulger = ședință (sau miting) care se convoacă pe loc cu ocazia unui eveniment important. Telegramă fulger = telegramă transmisă (în schimbul unei suprataxe) mai repede decât telegramele obișnuite. ◊ Loc. adj. și adv. Ca fulgerul (sau ca un fulger) = cu iuțeala fulgerului, iute, scurt; subit. ◊ Fulger globular = fulger cu aspectul unui glob de foc de culoare alb-albăstruie sau roșiatică, care se deplasează relativ încet sub influența curenților de aer, dispărând brusc, cu sau fără explozie. ◊ Fulger electronic = bliț. – Lat. fulger (=fulgur, -is).

FULGER, fulgere, s. n. 1. Descărcare electrică luminoasă în linie frîntă, care se produce într-un nor, între doi nori sau între un nor și pămînt, însoțită adesea de zgomot; traiectul luminos al descărcării. Un fulger ca o sîrmă de foc tresări în urmă, pe zarea asfințitului. SADOVEANU, O. III 75. Cerul se acoperise și o scăpărare vie de fulger, ca dintr-un amnar uriaș, lumină. ANGHEL-IOSIF, C. L. 48. Fulgere cu trăsnet prin văzduh scăpărătoare. CONACHI, P. 101. ◊ Fig. (Cu aluzie la lumina produsă de fulger) Topoarele și hîrlețele dădeau fulgere în lumina soarelui. CAMILAR, TEM. 233. Un fulger viu străbate privirea sa cea sumbră. MACEDONSKI, O. I 258. [Brîul] de aur pe tot locul, Un fulger pe-al ei trup încins. El noaptea da lumini ca focul. COȘBUC, P. I 122. Fulger lung încremenit Mărginește munții negri în întregul asfințit. EMINESCU, O. I 148. (Cu aluzie la iuțeala fulgerului) Reînviai, într-un fulger de amintire, pe Dionis cel de acum treizeci și cinci de ani. GALACTION, O. I 91. (Adverbial) Gîndul fulgeră cu zborul, Dar mai fulger zboară dorul. COȘBUC, P. I 132. (Cu aluzie la efectele violente ale fulgerului) Oamenii în munți Purtau fulgere sub frunți. BOUREANU, S. P. 4. Prin ochii lui Crăiniceanu trecu un fulger de mînie. SADOVEANU, O. I 303. ◊ Loc. adj. și adv. Ca fulgerul (sau ca un fulger) = iute, scurt, subit, repede. Al vieții vis de aur ca un fulger, ca o clipă-i. EMINESCU, O. I 82. Dracii s-au imprăștiet, iute ca fulgerul, în toate părțile. CREANGĂ, P. 144. ◊ (Adjectival, în expr.) Ședință (sau miting) fulger = ședință (sau miting) care se convoacă pe loc cu ocazia unui eveniment recent și important. Telegramă fulger = telegramă transmisă mai repede decît telegramele obișnuite (în schimbul unei suprataxe). 2. Fig. Armă (care scînteiază și lovește). Pe vodă-l zărește călare trecînd Prin șiruri, cu fulgeru-n mînă. COȘBUC, P. I 205.

FULGER ~e n. Fenomen atmosferic care constă dintr-o descărcare electrică, însoțită de o lumină vie, produsă foarte repede și pentru scurt timp. ◊ Ca ~ul foarte repede. /<lat. fulger

fulger n. 1. scânteie electrică ce țâșnește din ciocnirea a doi nori; fig. fulgeri ies din ochii săi AL.; 2. detunare violentă și produsă prin descărcarea unui nor electric;. 3. fig. eveniment dezastros și neașteptat: un fulger din chiar senin; 4. urgie cerească: fă-te fulger răsbitor AL.; 5. excomunicațiune: fulgerele papei; 6. mare cuceritor (supranumele lui Baiazid I): adunat-au fulgerele contra Fulgerului EM.; 7. tren cu cea mai mare iuțeală: a pornit cu Fulgerul. [Lat. vulg. FULGEREM = clasic FULGUR].

2) fúlger, a v. intr. (d. fulger 1 saŭ lat. fulgerare îld. fulgurare; it. folgorare). Produc fulgere: Dumnezeŭ fulgeră. Fig. Trec răpede: o ideĭe v-a fulgerat pin cap. V. impers. Se produc fulgere: uĭte-te cum fulgeră! V. tr. Lovesc cu fulgeru orĭ cu alt lucru omorîtor, trăsnesc: artileria-ĭ fulgera pe dușmanĭ. Fig. Privesc amenințător, grozav: l-a fulgerat cu privirea. – În Serbia sf-.

1) fúlger n., pl. e (lat. fŭlgur, fúlguris și -ĕris, flacără; it. fólgore, pv. folzer, fr. foudre. V. fulminant, flacără, flagrant): Descărcarea electrică luminoasă și detunătoare între doĭ norĭ saŭ între un nor și pămînt (V. tunet). Fig. Expresiune de mare furie: fulgere îĭ ĭeșeaŭ din ochĭ. Urgie cerească saŭ omenească: fulgerele papeĭ (excomunicarea). Eveniment dezastros și neașteptat: un fulger chear din senin. Om foarte ĭute, maĭ ales în războĭ: Baĭazet I era supranumit „Fulgeru”. Tren, vapor foarte răpede: un tren fulger. Ideĭe foarte răpede: un fulger mĭ-a trecut pin gînd. Ca fulgeru saŭ ca un fulger, foarte răpede: ca fulgeru s’a răpezit.

FULGERA, fulger, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se produce fulgere în atmosferă. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = (despre oameni; și la pers. 1) a face scandal; a trânti și a bufni. 2. Intranz. Fig. A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea. – Lat. pop. fulgerare (= fulgurare).

FULGERA, fulger, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se produce fulgere în atmosferă. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = (despre oameni; și la pers. 1) a face scandal; a trânti și a bufni. 2. Intranz. Fig. A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea. – Lat. pop. fulgerare (= fulgurare).

fulgera [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / V: (reg) s~ / Pzi: fulger / E: mlp fulgerare (= fulgur are)] 1 vim A se produce fulgere (1) în atmosferă. 2 vi (Rar; subiectul e Dumnezeu, cerul, norii etc.) A produce fulgere (1). 3 vi (Fig; d. oameni; îe) A tuna și a ~ A face scandal. 4 vi (Îae) A trânti și a bufni. 5 vi (Fig) A sclipi ca un fulger (1) Si: a luci, a scânteia. 6 vi (Îe) A(-i) ~ ochii (cuiva) A arunca priviri pătrunzătoare 7 vi (Fig) A se ivi fulgerător. 8 vi (Fig) A trece fulgerător. 9 vr (Pop; rar; d. fructe) A nu se dezvolta bine Si: (reg) a se închirci. 10 vt (Fig) A izbi pe cineva, doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. 11 vt (Fig; șîe a ~ din ochi pe cineva) A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă. 12 vt (Fig; șae) A străpunge cu privirea pe cineva Si: a scruta. 13 vt (Îvr; astăzi poetic) A face ceva să sclipească.

FULGERA, fulger, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce fulgere în atmosferă. Asupra noastră fulgeră, trăsnește și bat puhoaiele. SADOVEANU, B. 7. Fulgeră din cînd în cînd și se luminează departe o dungă de pădure. SAHIA, N. 26. O, cum fulgeră de strașnic... groaznice tunete o să avem! NEGRUZZI, S. I 58. ◊ (Rar, cu precizarea unui subiect) De-ar veni luna lui mai, Să-mi aud ceriul tunînd, Să văd norii fulgerînd. ALECSANDRI, P. P. 287. ◊ Expr. (Despre persoane) A tuna și a fulgera = a face scandal, a trînti și a bufni. 2. Intranz. Fig. (Cu precizarea subiectului) A scînteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). În lucirile amurgului, oțelele oșteanului fulgerau. SADOVEANU, O. VII 57. O gondolă fulgerînd Cu fanarul ei cel roșu. MACEDONSKI, O. I 242. Pala-n aer fulgera, Capul mîrzăcesc zbura! ALECSANDRI, P. P. 114. ♦ (Cu pron. refl. în dativ) A se ivi sau a trece repede (ca un fulger). Un gînd nebun deodată îi fulgeră prin minte. COȘBUC, P. II 96. Drăghici se făcu alb ca hîrtia. În spaima lui... se agăță de prima scăpare, o minciună îi fulgeră prin minte. VLAHUȚĂ, O. A. III 41. (Impers.). Îmi fulgeră o clipă prin minte să fug la Cîmpulung. CAMIL PETRESCU, U. N. 257. ◊ Tranz. Într-o seară, lîngă mucul de lumînare, Mitrea a simțit că-l fulgeră înțelegerea. SADOVRANU, M. C. 71. 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva, doborîndu-l cu o lovitură repede și puternică; a săgeta. V. trăsni. Îi alungau cazacii cu caii și-i fulgerau cu săbiile. STANCU, D. 215. Am lăsat calul la o parte și am tras un foc în vînt.Să nu îndrăznești să te miști, că te fulger! SANDU-ALDEA, U. P. 73. Pe-un mal străin L-a fulgerat un braț hain! COȘBUC, P. I 146. (Intranz.) Mi-adun puterile solare Și fulgerînd, după un semn, Ca Arhimed, în depărtare, Aprind escadrele de lemn. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 25. ◊ (Cu sens atenuat; instrumentul acțiunii este privirea, ochii) Mă fulgera cînd și cînd cu privirea lui de friguri. SADOVEANU, O. VIII 21. Ana se întoarse din ușă și îl fulgeră cu privirea. C. PETRESCU, C. V. 236. Se scoală în picioare teribil, nalt, semeț, Și fulgeră armata cu-n ochi plin de dispreț. ALECSANDRI, P. III 347. (Intranz.) [Tomșa] fulgeră scurt cu ochii spre oștenii cărunți ai lui Mihai-vodă pe care-i avea în leafă. SADOVEANU, O. VII 17. ◊ (Acțiunea este săvîrșită de alți agenți) Bătrînul Nour, fulgerat de dambla, nu mai ieși decît foarte rar din odaia lui. SADOVEANU, O. I 265. M-am prăbușit... Împins în gol de-o tainică povară. Cum cade omul fulgerat de moarte. TOPÎRCEANU, B. 102. – Prez. ind. și: (rar) fulgerează (EMINESCU, O. I 66).

convorbire-fulger s. f. Discuție rapidă ◊ „În pauza de masă aveau loc convorbiri-fulger. Sc. 23 X 65 p. 1 (din convorbire + fulger)

interviu-fulger s. m. Interviu luat rapid ◊ „[...] le-au consemnat într-un interviu-fulger. Cont. 1 IX 67 p. 7. ◊ „Un interviu-fulger cu conducătorul expediției.” R.l. 10 II 74 p. 3 (din interviu + fulger, după fr. interview-éclair; DMN 1970; A. Giurescu M.C. 33)

spălătorie-fulger s. f. Spălătorie rapidă ◊ „Cooperativa «Sârguința» a înființat o spălătorie-fulger, cu câteva centre de primire a rufelor.” Sc. 21 X 63 p. 2 (din spălătorie + fulger)

turneu-fulger s. n. Turneu de foarte scurtă durată ◊ „Un turneu-fulger prin stațiunile de odihnă de la mare sau munte.” Cont. 9 VII 65 p. 4. ◊ „Cunoscutul actor și cântăreț muzical Frank Sinatra [...] efectuează un turneu-fulger prin câteva orașe ale Statelor Unite.” R.l. 24 IV 74 p. 6. ◊ „[...] vom putea efectua un turneu-fulger de pregătire în Antile, Bahamas [...]” Săpt. 28 XII 84 p. 9; v. și Sc. 3 I 74 p. 3, 11 I 77 p. 5 //din turneu + fulger//

A FULGERA1 fulger 1. intranz. 1) A se produce fulgere (în atmosferă). 2) fig. A apărea pe neașteptate (ca un fulger). Un gând îi fulgeră prin minte. 2. tranz. 1) (ființe, obiecte) A lovi trăsnetul; a detuna; a trăsni. 2) fig. A lovi iute și cu putere. ◊ ~ cu privirea a arunca o privire rapidă și pătrunzătoare. 3) fig. A străpunge ca un fulger. L-a fulgerat o idee. /<lat. fulgerare

fulgerà v. 1. a lumina cu fulgere: fig. ochii fulgerau EM.; 2. a lovi cu fulgerul, a trăsni: 3. a trece repede: fulgeră săgeata ’n vânt AL.; fig. mii de idei îmi fulgerau prin gând. [Lat. FULGERARE].

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

fulgera2 (a ~) (a se produce fulgere) vb., ind. prez. 3 sg. fulgeră; conj. prez. 3 să fulgere

fulgera1 (a ~) (a face scandal, a țintui cu privirea) vb., ind. prez. 1 sg. fulger, 3 fulgeră; conj. prez. 1 sg. să fulger, 3 să fulgere

război-fulger s. n., pl. războaie-fulger

fulgera (a ~) vb., ind. prez. 3 fulgeră

!război-fulger s. n., pl. războaie-fulger

fulgera vb., ind. prez. 3 sg. fulgeră

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

FULGER s. (MET.) (rar) străfulgerare, (pop.) scăpărare, scăpărat, (reg.) sfulger, (înv. și pop. fig.) săgeată. (Un ~ apare pe cer, va ploua.)

FULGER s. (MET.) (rar) străfulgerare, (pop.i scăpărare, scăpărat, (reg.) sfulger, (înv. și pop. fig.) săgeată. (Un ~ apare pe cer, va ploua.)

FULGERA vb. (MET.) (pop.) a scăpăra, a străluci, (reg.) a sfulgera, (reg. fig.) a săgeta. (Afară ~, va ploua.)

FULGERA vb. (MET.) (pop.) a scăpăra, a străluci, (reg.) a sfulgera, (reg. fig.) a săgeta. (Afară ~, va ploua.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

fulger (fulgere), s. n.1. Fenomen atmosferic care constă într-o descărcare electrică luminoasă produsă între doi nori. – 2. Străfulgerare, scăpărare. – 3. Varietate de cucută (Cuscuta epithymum). – Mr. (sfulgu). Lat. fŭlgĕr, în loc de fŭlgur, formă atestată (Pușcariu 666; Candrea-Dens., 669; Densusianu, Hlr., 137; REW 3555; DAR; Graur, R. phil., 1937, 273), cf. it. (folgore), prov. folzer, fr. foudre. Cuvîntul mr. cere un lat. *fŭlgus. Der. fulgera, vb. (a produce fulgere), din lat. fulgerare (Pușcariu 667; Candrea-Dens., 671; REW 3556; DAR), cf. it. fulgorare (< lat. fulgurare); sfulgera, vb. (a produce fulgere), probabil var. a cuvîntului anterior (după Candrea-Dens., 673, de la un lat. *exfŭlgerāre); străfulgera, vb. (a produce fulgere); fulgerat, s. n. (pulsație, înțepătură; boală nedeterminată a vitelor); fulgerat, adv. (rapid, ca fulgerul); fulgerător, adj. (iute ca fulgerul); fulgerătoare, s. f. pl. (Banat, zilele de la 16 la 18 ianuarie, numite și Cercovii de iarnă); fulgerătură, s. f. (fulger; înțepătură; epilepsie); sfulgerătură, s. f. (boală a mieilor); fulgerește, adv. (rapid).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

FÚLGER (lat. fulger < fulgur) s. n. 1. Descărcare electrică luminoasă, însoțită de tunet, care se produse între doi nori sau în interiorul unui nor; poate avea o lungime de 1-3 km, durata de 0,001-0,020 s, intensitatea curentului de 10-20 kA, tensiunea electrică de 30-200 MV. ◊ F. globular = f. a cărui formație luminoasă are aspectul unei sfere de plasmă care se deplasează sub influența curenților de aer, ocolind în general obstacolele; dispare brusc, cu sau fără explozie. 2. Lumină, sclipire puternică și trecătoare; scăpărare, străfulgerare.

FULGER subst. 1. - (Sd VI 29, XVI; 17 B II 169, III 417; C Ștef; T-Jiu; Bîr I) etc.; – ar. (Ant Ar); 2. Fulgeraș, act.

VIVOS VOCO, MORTUOS PLANGO, FULGURA FRANGO (lat.) chem pe cei vii, plâng pe cei morți, frâng fulgerele – Schiller, „Das Lied von der Glocke”.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a tuna și a fulgera expr. a fi foarte furios; a face scandal.

Intrare: Fulger
Fulger nume propriu
nume propriu (I3)
  • Fulger
Intrare: fulger
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fulger
  • fulgerul
  • fulgeru‑
plural
  • fulgere
  • fulgerele
genitiv-dativ singular
  • fulger
  • fulgerului
plural
  • fulgere
  • fulgerelor
vocativ singular
plural
Intrare: fulgera
verb (VT2)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • fulgera
  • fulgerare
  • fulgerat
  • fulgeratu‑
  • fulgerând
  • fulgerându‑
singular plural
  • fulgeră
  • fulgerați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • fulger
(să)
  • fulger
  • fulgeram
  • fulgerai
  • fulgerasem
a II-a (tu)
  • fulgeri
(să)
  • fulgeri
  • fulgerai
  • fulgerași
  • fulgeraseși
a III-a (el, ea)
  • fulgeră
(să)
  • fulgere
  • fulgera
  • fulgeră
  • fulgerase
plural I (noi)
  • fulgerăm
(să)
  • fulgerăm
  • fulgeram
  • fulgerarăm
  • fulgeraserăm
  • fulgerasem
a II-a (voi)
  • fulgerați
(să)
  • fulgerați
  • fulgerați
  • fulgerarăți
  • fulgeraserăți
  • fulgeraseți
a III-a (ei, ele)
  • fulgeră
(să)
  • fulgere
  • fulgerau
  • fulgera
  • fulgeraseră
Intrare: război-fulger
război-fulger substantiv neutru
substantiv neutru compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • război-fulger
  • războiul-fulger
plural
  • războaie-fulger
  • războaiele-fulger
genitiv-dativ singular
  • război-fulger
  • războiului-fulger
plural
  • războaie-fulger
  • războaielor-fulger
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

fulger, fulgeresubstantiv neutru

  • 1. Fenomen atmosferic care constă într-o descărcare electrică luminoasă produsă între doi nori sau în interiorul unui nor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Un fulger ca o sîrmă de foc tresări în urmă, pe zarea asfințitului. SADOVEANU, O. III 75. DLRLC
    • format_quote Cerul se acoperise și o scăpărare vie de fulger, ca dintr-un amnar uriaș, lumină. ANGHEL-IOSIF, C. L. 48. DLRLC
    • format_quote Fulgere cu trăsnet prin văzduh scăpărătoare. CONACHI, P. 101. DLRLC
    • format_quote figurat Topoarele și hîrlețele dădeau fulgere în lumina soarelui. CAMILAR, TEM. 233. DLRLC
    • format_quote figurat Un fulger viu străbate privirea sa cea sumbră. MACEDONSKI, O. I 258. DLRLC
    • format_quote figurat [Brâul] de aur pe tot locul, Un fulger pe-al ei trup încins. El noaptea da lumini ca focul. COȘBUC, P. I 122. DLRLC
    • format_quote figurat Fulger lung încremenit Mărginește munții negri în întregul asfințit. EMINESCU, O. I 148. DLRLC
    • format_quote figurat (Cu aluzie la iuțeala fulgerului) Reînviai, într-un fulger de amintire, pe Dionis cel de acum treizeci și cinci de ani. GALACTION, O. I 91. DLRLC
    • format_quote figurat (Cu aluzie la efectele violente ale fulgerului) Oamenii în munți Purtau fulgere sub frunți. BOUREANU, S. P. 4. DLRLC
    • format_quote figurat (Cu aluzie la efectele violente ale fulgerului) Prin ochii lui Crăiniceanu trecu un fulger de mînie. SADOVEANU, O. I 303. DLRLC
    • format_quote (și) adverbial Gîndul fulgeră cu zborul, Dar mai fulger zboară dorul. COȘBUC, P. I 132. DLRLC
    • 1.1. Ședință (sau miting) fulger = ședință (sau miting) care se convoacă pe loc cu ocazia unui eveniment important. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.2. Telegramă fulger = telegramă transmisă (în schimbul unei suprataxe) mai repede decât telegramele obișnuite. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.3. Fulger globular = fulger cu aspectul unui glob de foc de culoare albă-albăstruie sau roșiatică, care se deplasează relativ încet sub influența curenților de aer, dispărând brusc, cu sau fără explozie. DEX '09
    • 1.4. Fulger electronic = bliț. DEX '09 DEX '98
      sinonime: bliț
    • chat_bubble locuțiune adjectivală locuțiune adverbială Ca fulgerul (sau ca un fulger) = cu iuțeala fulgerului. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Al vieții vis de aur ca un fulger, ca o clipă-i. EMINESCU, O. I 82. DLRLC
      • format_quote Dracii s-au împrăștiet, iute ca fulgerul, în toate părțile. CREANGĂ, P. 144. DLRLC
  • 2. Lumină, sclipire puternică și trecătoare. DEX '09
  • 3. figurat Armă (care scânteiază și lovește). DLRLC
    • format_quote Pe vodă-l zărește călare trecînd Prin șiruri, cu fulgeru-n mînă. COȘBUC, P. I 205. DLRLC
etimologie:

fulgera, fulgerverb

  • 1. intranzitiv impersonal A se produce fulgere în atmosferă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Asupra noastră fulgeră, trăsnește și bat puhoaiele. SADOVEANU, B. 7. DLRLC
    • format_quote Fulgeră din cînd în cînd și se luminează departe o dungă de pădure. SAHIA, N. 26. DLRLC
    • format_quote O, cum fulgeră de strașnic... groaznice tunete o să avem! NEGRUZZI, S. I 58. DLRLC
    • format_quote rar De-ar veni luna lui mai, Să-mi aud ceriul tunînd, Să văd norii fulgerînd. ALECSANDRI, P. P. 287. DLRLC
    • chat_bubble A tuna și a fulgera = (despre oameni; și la persoană 1) a face scandal; a trânti și a bufni. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. intranzitiv figurat A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote În lucirile amurgului, oțelele oșteanului fulgerau. SADOVEANU, O. VII 57. DLRLC
    • format_quote O gondolă fulgerînd Cu fanarul ei cel roșu. MACEDONSKI, O. I 242. DLRLC
    • format_quote Pala-n aer fulgera, Capul mîrzăcesc zbura! ALECSANDRI, P. P. 114. DLRLC
    • 2.1. A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Un gînd nebun deodată îi fulgeră prin minte. COȘBUC, P. II 96. DLRLC
      • format_quote Drăghici se făcu alb ca hîrtia. În spaima lui... se agăță de prima scăpare, o minciună îi fulgeră prin minte. VLAHUȚĂ, O. A. III 41. DLRLC
      • format_quote impersonal Îmi fulgeră o clipă prin minte să fug la Cîmpulung. CAMIL PETRESCU, U. N. 257. DLRLC
      • format_quote tranzitiv Într-o seară, lîngă mucul de lumînare, Mitrea a simțit că-l fulgeră înțelegerea. SADOVRANU, M. C. 71. DLRLC
  • 3. tranzitiv figurat A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Îi alungau cazacii cu caii și-i fulgerau cu săbiile. STANCU, D. 215. DLRLC
    • format_quote Am lăsat calul la o parte și am tras un foc în vînt. – Să nu îndrăznești să te miști, că te fulger! SANDU-ALDEA, U. P. 73. DLRLC
    • format_quote Pe-un mal străin L-a fulgerat un braț hain! COȘBUC, P. I 146. DLRLC
    • format_quote intranzitiv Mi-adun puterile solare Și fulgerînd, după un semn, Ca Arhimed, în depărtare, Aprind escadrele de lemn. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 25. DLRLC
    • 3.1. A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea. DEX '09 DEX '98
      • format_quote Mă fulgera cînd și cînd cu privirea lui de friguri. SADOVEANU, O. VIII 21. DLRLC
      • format_quote Ana se întoarse din ușă și îl fulgeră cu privirea. C. PETRESCU, C. V. 236. DLRLC
      • format_quote Se scoală în picioare teribil, nalt, semeț, Și fulgeră armata cu-n ochi plin de dispreț. ALECSANDRI, P. III 347. DLRLC
      • format_quote intranzitiv [Tomșa] fulgeră scurt cu ochii spre oștenii cărunți ai lui Mihai-vodă pe care-i avea în leafă. SADOVEANU, O. VII 17. DLRLC
    • 3.2. Acțiunea este săvârșită de alți agenți. DLRLC
      • format_quote Bătrînul Nour, fulgerat de dambla, nu mai ieși decît foarte rar din odaia lui. SADOVEANU, O. I 265. DLRLC
      • format_quote M-am prăbușit... Împins în gol de-o tainică povară. Cum cade omul fulgerat de moarte. TOPÎRCEANU, B. 102. DLRLC
  • comentariu rar Prezent indicativ și: fulgerează. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic