FORMULĂ, formule, s. f. 1. Expresie precisă, generală și invariabilă a unei idei, a unei relații, a unei legi etc. (care se poate aplica mai multor cazuri particulare). Arta, ca și literatura, suportă succesive transformări, care nu se pot încercui în formule. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 373, 3/1. Forma definitivă sub care poezia e publicată reprezintă formula de stil artistic a lui Eminescu. ROSETTI, S. L. 34. Nu țin să precizez o formulă de artă. ANGHEL, PR. 171. ◊ Formulă de politețe = formă convențională de exprimare, consacrată prin uz, cu care te adresezi unei autorități sau unei persoane. ♦ Frază-tip folosită oral în anumite ocazii sau care, scrisă, cuprinde termenii expreși în care trebuie redactat un act, o sentință etc. ◊ Formulă executorie v. executoriu. 2. Expresie în litere, cifre și semne matematice, constituind o identitate în care unul din membri e considerat ca expresie a celuilalt sau ca regulă de urmat pentru a calcula valoarea celuilalt membru. Formula ridicării binomului la pătrat. ▭ În toate cărțile omul îi apărea izolat de viața adevărată, singuratec și abstract ca o formulă matematică. REBREANU, P. S. 122. 3. Expresie în simboluri care reprezintă compoziția unei combinații chimice. Formula apei este H₂O. 4. Parolă. Departe... sentinelele își îngînau cu glasuri somnoroase formulele. SADOVEANU, M. C. 58. 5. Mijloc, soluție.