FORMALISM s. n. 1. Tendință idealistă, reacționară, care rupe forma de conținut, reducînd procesul istoric concret al dezvoltării la forme exterioare și scheme abstracte, lipsite de fond; (în artă) manifestare idealistă, care neagă valoarea conținutului ideologic dînd importanță exclusiv formei. Caragiale a adus o contribuție de mare preț la lupta împotriva formalismului, naturalismului, schematismului în artă și literatură. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 1, 87. Una din trăsăturile cele mai tipice ale formalismului este fuga de sufletul omului, ocolirea sentimentelor și caracterelor oamenilor, refugiul în imagini exterioare, «picturale», care încearcă să camufleze absența conținutului. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 298, 4/6. 2. Atitudine nejustă în activitate, caracterizată prin respectarea superficială a formalităților, în dauna fondului chestiunilor. V. birocratism. ♦ Atitudine conformistă, exagerat de protocolară.