FLUIERĂTOARE, fluierători, s. f. Fluier (2). Ce ai în gură?... – Un fel de fluierătoare. SAHIA, N. 104.

FLUIERĂTOARE ~ f. fam. Jucărie rudimentară folosită de copii pentru a fluiera; șuierătoare. [Sil. flu-ie-ră-toa-] /a fluiera + suf. ~ătoare

fluĭerătoáre f., pl. orĭ. Vest. Șuĭerătoare.

FLUIERĂTOR, -OARE, fluierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care fluieră. 2. S. f. Fluier (2). 3. S. f. Plantă erbacee cu flori galbene-verzui și cu fructe bace roșii (Tamus communis). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -ător.^[1]

fluierar [At: BELDIMAN, N. P. I, 7/7 / P: flu-ie~ / Pl: ~i sm, ~e sn / E: fluier + -ar] 1 sm Persoană care cântă din fluier (1) Si: fluieraș (10), fluierici. 2 sm (Reg) Meșter care face fluiere (1). 3 sm Pasăre cu capul și spatele negru cu pete galbene-aurii, cu ciocul lung și subțire și picioarele lungi, care emite sunete ca ale fluierului (1) (Charadrius pluvialis). 4 sm (Orn) Ploier (Charadrius apricarius). 5 sm (Orn) Grangur (Oriolus oriolus). 6 sm (Orn) Culic (Numenius). 7 sm (Orn) Prundăraș (Charadrius dubius curonicus). 8 sm (Orn; șîc ~-cu-coadă-lungă, ~-cu-coadă-neagră, ~-de-mal-ruginiu, ~-roșu) Sitar-de-mal (Scolopax rusticola). 9 sm (Orn; șîc ~-bătăuș, ~-multicolor) Bătăuș. 10 sm (Mol; gmț) Februarie. 11 sn (Reg) Nai. 12 sn (Reg) Caval.

fluierător, ~oare [At: MINEIUL (1776), 34 / S și: (înv) flue~ / P: flu-ie~ / Pl: ~i, ~oare / E: fluiera + -ător] 1 a Care fluieră. 2 sm Fluierar (1). 3 sf Fluier (3). 4 sm (Om) Purcăraș. 5 sf Plantă erbacee din familia dioscoreaceelor, cu flori galbene-verzui și cu fructe bace roșii Si: (reg) brâie, lemn-nelemn, napi-porcești-de-pădure, napii-porcului-de-pădure, viță-neagră (Tamus communis). 6 sn (Reg) Instrument muzical nedefinit mai de aproape Cf nai, fluierar (11-12).

FLUIERĂTOR I. adj. verb. FLUIERA Care fluieră. II. sm. 🐦 – FLUIERAR 2 ¶ 6. III. FLUIERĂTOARE sf. 🌿 Plantă ierboasă ce crește prin păduri și tufișuri umbroase, și ale cărei fructe sînt niște boabe roșii; numită și „napi-porcești-de-pădure”, „viță-neagră”, etc. (Tamus comunis) (🖼 2160).

FLUIERĂTOR, -OARE, fluierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care fluieră. 2. S. f. Fluier (2). 3. S. f. Plantă erbacee cu flori galbene-verzui și cu fructe bace roșii (Tamus communis). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -ător.

FLUIERĂTOR, -OARE, fluierători, -oare, adj. Care fluieră. Soră-mea-’nflăcărată, mama groasă, tata lung și nenea fluierător (Focul, soba, coșul, fumul). TEODORESCU, P. P. 225. Nenea Stan fluierător (Vîntul). GOROVEI, C. 397.

FLUIERĂTOR ~oare (~ori, ~oare) Care fluieră. [Sil. flu-ie-] /a fluiera + suf. ~ător

fluĭerár m. Făcător de fluĭere. Cîntăreț din fluĭer. Numele unor păsărĭ înrudite cu becața, numite și fluĭerătorĭ și porcărașĭ (numénius aquáticus, apoĭ oedicnémus crépitans, limósa aegocéphala, macháetes púgnax ș. a.). V. sitar.

fluĭerătór, V. fluĭerar.

șuĭerătoáre f., pl. orĭ. Est. Fluĭer mic (de metal saŭ de os) întrebuințat la dat semnale în poliție (țignal), în armată, în marină (siflie), la căile ferate ș. a. – În vest fluĭerătoare. V. sirenă.

fluierătoare s. f., g.-d. art. fluierătorii; pl. fluierători

fluierătoare s. f., g.-d. art. fluierătorii; pl. fluierători

fluierătoare s. f., g.-d. art. fluierătorii; pl. fluierători

fluierător adj. m., pl. fluierători; f. sg. și pl. fluierătoare

fluierător adj. m., pl. fluierători; f. sg. și pl. fluierătoare

fluierător adj. m., pl. fluierători; f. sg. și pl. fluierătoare

TAMUS X., FLUERĂTOARE, fam. Dioscorcaceae. Gen originar din regiunile mediteraneene, 4 specii, erbacee, perene. Tulpini agățătosre. Frunze alterne. Flori dioice, dispuse în raceme axilare, cele mascule cu 6 stamine lungi, cele femele, scurte, cu 6 petale. Fruct, bacă roșie cu cîteva semințe.

FLUIERĂTOARE s. I. șuierătoare. (Scoate sunete dintr-o ~.) II. (BOT.; Tamus communis) (reg.) napi-porcești-de-pădure (pl.), viță-neagră.

FLUIERĂTOARE s. I. șuierătoare. (Scoate sunete dintr-o ~.) II. (BOT.; Tamus communis) (reg.) napi-porcești-de-pădure (pl.), viță-neagră.

FLUIERĂTOR s. v. fluierar.

fluierător s. v. FLUIERAR.