FINTA cf. magh. finta „strîmb” (DR I), nume rar în Ardeal și Muntenia. 1. – vvd., ard., 1278; – magister, ard., 1279 (Iorga III 137); -Șt. (Mar);- munt. (16 B III 307, VI 213; 17 B IV 91) și s.; – Moș, munt. (BCI VIII 34). 2. Fintea b. (16 B I 151); – jup. (17 B II 329) 3. Finteșul s. 4. Fintoag s. 5. Hintea, Ioan, act. V. și formele Hinț/a, -ea, -escu < Sfînt II 6 (Partea 1).