Filipică – Marele orator grec Demostene (384-322 î.e.n.), care a devenit el însuși un epitet pentru a califica un om de o strălucită elocință, a ținut la vremea lui un șir de discursuri împotriva regelui Filip al Macedoniei, care au primit mai tîrziu numele de filipice. Din momentul în care un alt mare orator, de data aceasta latin: Cicero, și-a intitulat faimoasele sale discursuri împotriva lui Marc Antoniu tot filipice (cînd, după același sistem, ar fi trebuit să le numească „antonice”), cuvîntul a căpătat un sens general și a devenit o expresie pentru a desemna un atac virulent, chiar și prin scris, nu numai prin viu grai, împotriva unei anumite stări de lucruri. Exemplu: „…cu toate scînteile satirice din « Oneghin » și strălucitele filipice din Prea multă minte strică, spiritul critic a jucat un rol secundar în literatura noastră dinainte de Gogol” – scrie N.G. Cernîșevschi în Schițe din epoca gogoliană. LIT.