fálț s.n. 1 Tăietură făcută în lungul marginii unei piese, unei scînduri, unei țigle etc. pentru a permite îmbinarea cu o altă piesă, cu o altă scîndură, cu o altă țiglă etc. care are o tăietură corespunzătoare. 2 Îndoitură făcută de-a lungul marginii unei foi subțiri de tablă pentru a permite îmbinarea cu o altă foaie de tablă. ♦ ext. Îmbinarea astfel realizată. ♦ Mașină pentru strîns muchia fălțuită la burlanele de tablă. 3 Îndoitură a unei coli de hîrtie. 4 (tipogr.) Bentiță de pînză sau de hîrtie rezistentă, de care se lipesc planșele intercalate într-un volum. 5 Clește de formă specială, folosit la tragerea pe calapod a fețelor încălțămintei. 6 (ind. piel.) Fiecare dintre bucățile mici de piele care cad în urma prelucrării pieilor la mașina de fălțuit. 7 (tăb.) Cuțit cu care tăbăcarii curăță pielea de carne. • pl. -uri. / <germ. Falz[eisen].