EXPIA, expiez, vb. I. Tranz. (Franțuzism; cu privire la o greșeală, la o vină etc.) A ispăși. Mă mișcă mai sincer fata Eliza, condamnată la închisoarea unde culpabilii n-au voie să vorbească, expiindu-și păcatul în groaznicul chin al tăcerii neîntrerupte. DEMETRESCU, O. 183. Ea expiază printr-un lung martir călcarea legii. BĂLCESCU, O. II 10. – Pronunțat: -pi-a.