EXIL, exiluri, s. n. Pedeapsă aplicată altădată pentru delicte politice și care consta în izgonirea unui cetățean pentru totdeauna sau pentru un timp limitat din țară sau din localitatea în care trăia (v. surghiun, expulzare); p. ext. îndepărtare voluntară a cuiva din propria țară sau localitate, pentru a scăpa de o prigoană (v. expatriere); situație în care se afla cel surghiunit sau expatriat. În crud exil, pribeag prin țări străine. Visai atunci o vastă trilogie. TOPÎRCEANU, B. 89. Tu, coruptor infame... și tu, nenorocită, Exilul veșnic fie al vostru crunt martir! ALECSANDRI, T. II 382.