EVOLÚȚIE (< fr. {i}; {s} lat. evolutio „desfășurare”) s. f. 1. (BIOL.) Transformare a unei specii în altă specie fie prin anageneză (modificări progresive), fie prin cladogeneză (ramificare a unei specii în două specii fiice, fiind cel mai important mecanism evolutiv). Speciația presupune prezența unui factor care împiedică încrucișarea populațiilor primare. Fără izolare reproductivă este imposibilă apariția unor noi specii. Ulterior, intervin alți factori – procese genetice, întâmplătoare migrații care fac ireversibil acest proces. Conform teoriei sintetice a evoluției, toate caracterele sunt rezultatul acțiunii selecției naturale, care permite adaptarea la mediu. Se presupune însă că numeroase gene s-au fixat întâmplător, în absența selecției naturale, fiind astfel neutre selectiv. V. evoluționism. 2. (FILOZ.) Proces de schimbare în cadrul căruia ultima stare apare ca o continuare a stărilor precedente, păstrând identitatea și individualitatea entității originare. ◊ E. culturală = proces de schimbări culturale, într-o societate, marcat de trecerea de la forme simple la forme complexe. E. socială = dezvoltarea instituțiilor și a formelor de relații sociale urmărind o succesiune proiectată de stadii. 3. Produsul final al unui proces evolutiv. ♦ Teoria evoluției emergente = teorie evoluționistă elaborată de S. Alexander și C.L. Morgan susținând că apariția noilor calități (viața, spiritul) este absolut spontană și neprevăzută, datorându-se reorganizării entităților preexistente. 4. Dezvoltare (2). 5. Desfășurare, curs¹ (II 2). 6. (COREGR.) Deplasare prin mișcări largi (circulare).