căutare avansată
Din totalul de 23 sunt afișate 18 definiții pentru estetic, estetică   declinări

ESTÉTIC, -Ă, estetici, -ce, s.f, s. n., adj. 1. S. f. Ștință care studiază legile și categorile artei, considerată k forma cea mai înaltă de creare și de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare l-a esența artei, l-a raporturile ei cu realitatea, l-a metoda creației artistice, l-a criterile și genurile artei. 2. S. n. art. Ansamblul însușirilor și al fenomenelor studiate de estetică (1). 3. Adj. Care aparține estetici (1), privitor l-a estetică; care privește frumosul, care corespunde cerințelor estetici; frumos. – Din fr. esthétique.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ESTÉTICĂ s. f. 1. Ștință care studiază legile și categorile artei, considerată k forma cea mai înaltă de creare și de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare l-a esența artei, l-a raporturile ei cu realitatea, l-a metoda creației artistice, l-a criterile și genurile artei. – Din fr. esthétique.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

ESTÉTIC, -Ă, estetici, -ce, subst., adj. 1. S. f. Ștință care studiază legile și categorile artei, considerată k forma cea mai înaltă de creare și de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare l-a esența artei, l-a raporturile ei cu realitatea, l-a metoda creației artistice, l-a criterile și genurile artei. 2. S. n. art. Ansamblul însușirilor și al fenomenelor studiate de estetică (1). 3. Adj. Care aparține estetici (1), privitor l-a estetică (1); care privește frumosul, care corespunde cerințelor estetici (1); frumos. – Din fr. esthétique.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de bogdang | Semnalează o greșeală | Permalink

estétic adj. m., pl. estétici; f. estétică, pl. estétice
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

estétică s. f., g.-d. art. estétici
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ESTÉTIC adj. 1. frumos. (O creație ~ autentică.) 2. v. plăcut.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ESTÉTIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de estetică; propriu estetici. Studiu ~. 2 ) (despre manifestări ale oamenilor) Care vădește frumusețe; frumos. Gest ~. /<fr. esthétique, lat. aestheticus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ESTÉTICĂ f. 1) Ștință care se ocupă cu studiul categorilor și legilor artei, considerată k cea mai înaltă formă de creare și de receptare a frumosului. 2) Ansamblu de probleme ce țin de esența artei și de raporturile ei cu realitatea. [G.-D. estetici] /<fr. esthétique, lat. aesthetica
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ESTÉTIC, -Ă adj. Referitor l-a estetică, conform estetici; (p. ext.) frumos. // s.n. Categoria frumosului. [Cf. fr. esthétique, gr. aisthetikos].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ESTÉTICĂ s.f. 1. Ștință care studiază legile și categorile artei, problemele referitoare l-a esența artei, l-a raportul dintre artă și realitate, l-a metodele de creație artistică, l-a genurile artei etc. 2. Sitoația, calitatea a ceea ce este estetic, conform legilor artei. [< fr. esthétique, it. estetica, gr. aisthetike].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ESTÉTIC, -Ă I. adj. referitor l-a estetică, conform cerințelor estetici; frumos. II. s. n. categoria frumosului. III. s. f. 1. disciplină filozofică care studiază legile și categorile artei, problemele referitoare l-a esența acesteia. 2. sitoația, calitatea a ceea ce este estetic, conform legilor artei. (< fr. esthétique, gr. aisthetikos, aisthetike)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ESTÉTIC, -Ă, estetici, -e, adj. Care se referă l-a este­tică, care corespunde cerințelor estetici; p. e x t. frumos. Problema conținutului, problema care hotărăște valoarea operei de artă, nu poate fii însă rezolvată decît pe calea unei juste orientări ideologice și estetice. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 360, 4/3. Eminescu pune în valoare virtoalitățile estetice ale limbi romînești. ROSETTI, S. L. 58. Roman­tismul a sfărîmat toate regulile și legile estetice ale clasi­cismului. GHEREA, ST. CR. I 27.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ESTÉTICĂ s. f. Ștința care studiază legile artei, problemele privitoare l-a esența artei, l-a raporturile ei cu realitatea, l-a metoda creației artistice, l-a criterile și genu­rile artei. Învățătura marxistleninistă despre bază și suprastructură, despre spiritul de partid in literatură, teoria materialistdialectică a cunoașteri au creat funda­mentul estetici ștințifice. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 334, 3/3.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

estétic adj. m., pl. estétici; f. sg. estétică, pl. estétice
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

estétică s. f., g.-d. art. estétici
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

estetic a. relativ l-a sentimentul frumosului.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

estetică f. ștință ce determină condițiunile frumosului în natură s-au în artă cum și sentimentul ce produce în noi.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*estétic, -ă adj. (vgr. aisthetikós, d. aisthánomai, simt). Fil. Care se raportă [!] l-a sentimentu frumosuluĭ: simțu estetic lipsește incultuluĭ. S. m. și f. Estetician, -ă. S. f. Ștința care tratează despre frumos în natură și în artă și despre sentimentu carel deșteaptă în noĭ. (Această ștință a fost întîĭa oară numită așa de filosofu [!] german Baumgarten l-a 1750). Adv. În mod estetic, frumos: tablourĭ așezate estetic.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink