DĂNUITOR, -OARE, dănuitori, -oare, s. m. și f. (Învechit) Persoană care face o danie; donator. Sarcinile impuse tutulor [sic] mănăstirilor în genere de către ctitorii și dănuitorii lor. ODOBESCU, S. II 29. Epitropia, iară nu moștenirea fiind clauză principală a dănuitorului acestor moșii. I. IONESCU, D. 417.