DÎRZIE s. f. (Învechit) Îndrăzneală, hotărîre, cutezanță, curaj; p. ext. obrăznicie, aroganță. Nu arma ta mă domolește, ci dîrzia ta față cu mine. GHICA, S. 351. Auzi dîrzie! blestemăție! Obrăznicie Și mojicie! ALECSANDRI, T. I 111. Tomșa! El te-a învățat a vorbi cu atîta dîrzie? NEGRUZZI, S. I 139.