Definiția cu ID-ul 549360:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Dumitru (Dimitrie), sfânt mucenic, fost prim-dregător al cetății Solun (Tesalonic), numit de împăratul Maximian (286-305 d. Hr.). Îmbrățișând credința creștină, a fost condamnat la moarte, fiind împuns cu sulița în coastă. S-a bucurat din partea credincioșilor de o deosebită cinstire, prin nenumăratele biserici care-i poartă numele și prin adoptarea numelui său ca patron al unor așezăminte de binefacere sau al unor orașe. Este patronul orașului Craiova și al catedralei mitropolitane.