DUMINICĂ, personificată în folklor. 1. – Gh. (Drag 305); călăraș, 1655 (Sd IV 38); olt. (Hur 47). 2. Dumenică (Sd XVI). Dumenecă b. (Glos; 17 B III 382); Duminecă b. (P¹¹). 3. Duminicatu, M., act. 4. Prob. Duman b. (Hur; AO XX 145; Sd XVI 298) cu derivatele: Dumănescul (Sd XVI), Dumeni s.; Duman, n. preferat pt. vita ce se naște în ziua aceasta; cf. și tc. duman „negură” ca Măgurean, Murgan etc. Pt. sens cf. Nedelea, Dominicus (magh. Domokos) și Chiriac.