duminică, duminici s. f. 1. Ziua săptămânală de odihnă și de sărbătoare religioasă a creștinilor. 2. (Bis.) Cea dintâi și cea mai veche sărbătoare creștină, zi în care a înviat Iisus Hristos, în care s-a arătat apostolilor a opta zi după Înviere și apoi după alte opt zile, când erau adunați în foișorul unde avusese loc Cina cea de taină, și tot duminică, după 50 de zile, s-a pogorât Duhul Sfânt peste apostoli. Este zi de sărbătoare încă din timpul sfinților apostoli, când aceștia „frângeau pâinea”, adică săvârșeau Sf. Liturghie (Fapte 20, 7) înlocuind sabatul iudaic. După recunoașterea creștinismului sub Constantin cel Mare, duminica a fost recunoscută și consfințită oficial în anul 321 d. Hr. ca zi legală de odihnă săpătămânală chiar și pentru necreștini, rămânând astfel până astăzi la toate popoarele creștine. Se mai numește ziua Domnului (dies dominica), ziua domnească, cea dintâi a sâmbetelor, ziua pâinii (la sf. Ioan Gură de Aur), împărăteasa zilelor (la sfinții părinți ai Bis.), fiind de fapt prima zi a săptămânii (Mat. 28, 1), și la păgâni ziua soarelui (dies solis). [Var.: duminecă s. f.] – Din lat. (dies) dominica.