DRAMĂ (< fr. drame < lat. gr. drama, acțiune) Specie a genului dramatic, în versuri sau în proză, caracteristică prin deznodămîntul ei grav. Termenul dramă a fost folosit pentru prima oară de Diderot. Originile dramei sînt vechi. Forme ale ei sînt socotite a fi drama satirică antică și misterele medievale. În evoluția literaturii s-a produs, încă de prin secolul al XVIII-lea, procesul înlocuirii tragediei clasice prin drama modernă, în acest proces au apărut nuanțe intermediare care au zdruncinat poziția dominantă a conflictului și sentimentului tragic, înlocuindu-1 cu conflictul și sentimentul dramatic, acestea mai complicate, prin implicarea de elemente tragice și comice, prin excluderea unei tratări unilaterale numai în tragic sau numai în comic, în intenția de a oglindi cît mai deplin și veridic contradicțiile din viața reală. Într-o dramă, conflictul, determinat de țelurile personajelor, de forțele pe care acestea le reprezintă, de sentimentele, rațiunea și voința lor liberă, deși este foarte puternic, nu duce, ca în tragedie, la pieirea personajelor principale. O varietate a dramei este monodrama, care la origine desemna drama în care figura un singur actor, un singur personaj. Istoria literară deosebește mai multe forme ale dramei ca, de exemplu, drama burgheză, ale cărei principii au fost expuse de Diderot și Lessing, aceștia situînd-o între tragedie și comedie, dramă care nu mai prezintă rigidele canoane ale teatrului clasic și are vădite tendințe moralizatoare; drama domestică, din epoca elisabetană, cu subiecte din viața burgheziei; drama romantică, pătrunsă de idei libertare, amestec de grotesc și sublim, de tragic și de comic (principiile-i călăuzitoare au fost formulate de V. Hugo în prefața dramei sale, Cromwell), în care subiectele antice, preferate de clasici, sînt înlocuite cu subiecte luate fie din trecutul istoric, fie din contemporaneitate. Regula celor trei unități ale dramaturgiei clasice nu mai este respectată. După tematica ei, drama mai poate fi: istorică (Vlaicu Vodă de Al. Davilla), socială (Stîlpii societății de H. Ibsen), psihologică (Năpasta de I.L. Caragiale). În literatura noastră, drama a fost ilustrată de scriitori ca V. Alecsandri (Despot Vodă, Ovidiu, Fîntîna Blanduziei), I.L. Caragiale (Năpasta), Al. Davilla (Vlaicu Vodă), L. Blaga (Zamolxe, Tulburarea apelor), V. Eftimiu (Ringala, Thebaida), V.I. Popa (Ciuta) ș.a.