DRAMATIC (< fr. dramatique) Unul din cele trei genuri literare fundamentale, totalitate a operelor literare scrise, sub formă de dialog, spre a fi reprezentate (în genere) pe scenă, gen în care sînt incluse: tragedia, comedia, drama; de asemeni, tragicomedia, farsa, melodrama, feeria, vodevilul. Cel mai complex gen literar, operele dramatice cuprind în structura lor atît elemente epice, cît și elemente lirice. Gen reprezentabil scenic, pentru că în acest fel, de obicei, își transmite integral mesajul artistic, el mai necesită participarea altor factori artistici – pictura, arhitectura, sculptura, muzica și coregrafia – ca într-o sinteză de adevăruri ale simțirii și gîndirîi, ale vieții umane. Prin reprezentarea scenică, operele dramatice înfățișează spectatorilor cu o mare forță de sugestie imaginea vie și amplă a vieții, genul dramatic definindu-se și ca un gen complet de artă. În evoluția ei istorică, dramaturgia a trecut prin mai multe etape, fiecare aducând unele modificări conceptului dramatic: dramaturgia antichității, misterele (v.), moralitățile (v.), farsele medievale, dramaturgia shakespeariană, dramaturgia clasică a secolului al XVII-lea, dramaturgia romantică, dramaturgia modernă (realistă) din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și alte formule ale dramaturgiei din secolul al XX-lea ca dramaturgia absurdului. În structura creației dramatice sînt incluse: acțiunea, conflictul dramatic, dialogul, eroul dramatic. Natura scenică a operei dramatice (tragedie, comedie, dramă etc.) duce la o structura concentrată și axată pe conflict. În operele dramatice nu se întîlnesc dezvoltări și lungimi episodice ca în romane. În interpretarea unei piese de teatru, ca realizare prin mijloacele artei cuvîntului, accentul cade pe evenimentele care constituie acele „noduri” sau „focare” ale acțiunii, pe înțelegerea replicilor dialogului în adevărata lor semnificație și funcție artistică de autocaracterizare a eroului. „O piesă - scrie Gorki în lucrarea Despre literatură – fie că e dramă sau comedie, este cel mai dificil gen literar, dificil, întrucît o piesă cere ca fiecare personaj să se caracterizeze singur prin cuvinte și prin acțiune, fără nici un fel de intervenție din partea autorului. Personajele unei piese se conturează numai prin dialog, nicidecum descriptiv.” Definitoriu pentru opera dramatică rămîne însă conflictul, căci presupune două sau mai multe forțe opuse, de unde rezultă ciocnirea și tensiunea dramatică. În afara acestor trăsături caracteristice, din punct de vedere strict literar, opera dramatică este, de fapt, de aceeași esență cu opera epică (roman, nuvelă, poem), avînd însă o latură specifică și anume aceea că este lipsită de vorbirea povestitorului. În evoluția literaturii se pot constata interferența dramaticului cu epicul, ba chiar a dramaticului cu liricul. Piesele de teatru romantice sau simboliste (piesele lui Fr. Schiller, dramaturgia lui Claudel ș.a.) sînt invadate de lirism, devenind ceea ce se cunoaște sub denumirea de teatru poetic. Interferențe cu epicul se întîlnesc în piesele cu temă istorică sau socială mai largă (Cromwell de V. Hugo; Peer Gynt de H. Ibsen, Sfînta Ioana de B. Shaw ș.a.). În dramaturgia contemporană asistăm la o adevărată epicizare a teatrului, ca în piesele lui B. Brecht (Mutter Courage) sau cele ale lui Camil Petrescu (Bălcescu, Danton). În dramaturgia absurdului, reprezentată îndeosebi de Eugène Ionesco și Samuel Beckett, se observă ușor modificările structurii dramatice prin absența localizării în timp sau timpul încremenit (v. absurd). Cu toate că există aceste mutații în construcția estetică a unei opere dramatice, particularitățile artistice ale acestui gen cer forme speciale de prezentare a conținutului, o mare forță a acțiunii, concizie, prezentare vie a caracterelor, conflict ascuțit, elemente caracterizante în vorbirea personajelor, veridicitatea și spontaneitatea reacției personajelor la evenimentele ce se petrec în piesă. Ideea piesei, ca operă literară și ca spectacol, rezultă din acțiune, din procesul de reliefare și formare a caracterelor umane. Termenul dramatic mai este folosit și în accepțiunea de categorie estetică, între el și conflict stabilindu-se adesea o sinonimie.