DOMINIC lat. Dominicus < dominicus dics „duminecă”. 1. Cu sinc. lui i: Domincul, morlac sec. XIII (Mori 6). La daco-romîni numai prin magh. Domokos. și lat. cat. Dominicus(cu s > ș). 2. Domencuș stolnic 1411, scris și Domocuș, Dămăcuș, Damacuș (C. Bog 133; Mih 4). 3. Cu apoc.: Domen (C. Bog), din Domencuș și Dămăca (Romanoslavica III 289) din Dămăcuș. 4. Domoncuș = Domencuș (C Bog 133). 5. Domuncuș (RI 148); Dumuncuș (DM 38). 6. Dămăncuș (Dm); Damancuș Tader, „fiul Iui Domocuș” (ib) zis și Damacuș. 7. Cu denazalizare < magh. Domokos: a) Domocoș (Dm; Ștef); b) Domacuș, 1436 (Sd XIX 11); c) Dămăcuș (Ștef; RI VI 184; BCI X 35; Bîr IV); -eni s. ard.; -escul, St. (Ștef) scris și Demecușescul 8. Cu schimbarea p. fin., Demeșco (C Bog); Domocșiia t. (16 A III 36). 9. Apropieri: Dămăcian, G. (Tec. II); Dămăceni, s., mold. scris și Dimăceni, Dimiceni (Cat mold II), prin contaminare cu Dima (v. Dima 11); Dimaci s. (Ib). 10. Nume echivalente ca sens: Duminecă, Chiriac și Nedelea.