DÓGMĂ, dogme, s. f. 1. Învățătură, teză etc. fundamentală a unei religii, obligatorie pentru adepții ei, care nu poate fi supusă criticii și nu admite obiecții. 2. Teză, doctrină politică, științifică etc. considerată imuabilă și impusă ca adevăr incontestabil. – Din fr. dogme, lat. dogma.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
thiess
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DÓGMĂ ~e f. 1) Principiu de bază al unei filozofii sau religii care este obligatoriu pentru adepții ei și contra căruia nu se admit obiecții. 2) fig. Teză considerată imuabilă și acceptată fără rezervă în orice condiții. /<fr. dogme, lat. dogma
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DÓGMĂ s.f. 1. Principiu fundamental al unei doctrine religioase, obligatoriu pentru toți adepții ei, asupra căruia nu este îngăduit să se discute. 2. Teză, doctrină politică, științifică etc. considerată imuabilă, acceptată în mod necritic și aplicată rigid, fără a ține seamă de condițiile concrete. [< lat., gr. dogma, cf. fr. dogme].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DÓGMĂ s. f. 1. învățătură, teză fundamentală a unei religii, obligatorie pentru toți adepții ei, care nu poate fi supusă criticii. 2. teză considerată ca imuabilă, care trebuie acceptată necritic și aplicată rigid, fără a ține seamă de condițiile concrete. (< fr. dogme, lat., gr. dogma)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dógmă (dógme), s. f. – 1. Învățătură, teză fundamentală. – 2. Teză, doctrină politică. – Mr. dhogmă. Gr. δόγμα (Murnu 18) și modern din fr. dogme. – Der. (din fr.) dogmatic, adj.; dogmatism, s. n.; dogmatist, s. m.; dogmatiza, vb.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dógmă s. f., g.-d. art. dógmei; pl. dógme
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
* dógmă f., pl. e (vgr. dógma, d. dokéo, cred, judec, decid. V. paradox). Părere infailibilă, punct de doctrină considerat ca incontestabil, maĭ ales în religiune și filosofie.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dógmă, dogme s. f. 1. Adevăr de credință cuprins în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție, formulat de Bis. în mod solemn într-un sinod ecumenic sau prin consensus Ecclesiae dispersae, în vederea mântuirii. 2. teză, doctrină științifică, politică etc. considerate imuabile, acceptate și aplicate fără a se ține seama de condițiile concrete. – Din fr. dogme, gr. dogma.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink