DODII s. f. pl. (Numai în expr.) A vorbi sau a grăi (cam) în dodii = a vorbi fără șir, a vorbi aiurea, a aiura. Începură... a grăi despre dînsul cam în dodii. ISPIRESCU, L. 36. Vorbești și tu ia așa în dodii cîteodată. CREANGĂ, P. 154. Mi se pare că vorbești cam în dodii făcîndu-mi o asemine întrebare. NEGRUZZI, S. I 229. A lăsa pe cineva în dodiile lui = a se dezinteresa de cineva care manifestă toane, capricii, a-l lăsa în voia lui, a nu se mai ocupa de el. Noi copiii o lăsăm în dodiile ei. STANCU, D. 5. (Rar) A umbla sau a merge (ca) în dodii = a umbla (sau a merge) în neștire, năuc.