DIV s.n. (Mold.) Minune, lucru de mirare. // B: Cazi în divuri ce sînt mai multe în Asia. COSM. 1766, 99^v. ◊ În expr. A fi divă = a fi de mirare. A: Nu-i divă că la turci vedem obiceiurile acestea, care au fost și la împărăția Rîmului. M. COSTIN. Ce aceia nu-i divă, că italienii tîrdziu s-au scornit limba den lătiniască. NCL I, 41. ◊ Loc. adj. În divuri în chipuri = felurit, fel de fel. A: Iară pre atunci începură a să izvodi armele ceale de războiu în divuri în chipuri. CRON. 1689, 28^r. Feal de fealuri de mîncări, în divuri în chipuri de băuturi. CANTEMIR, IST. // B: Avut-au această țară mai demult în sine noroade în divuri în chipuri și ades să schimba ea și ungurii, cum sînt gheții, dachii, iazighii. COSM. 1766, 88^r. * Loc. adv. În divuri în chipuri = în tot felul. A: Ispitind în divuri în chipuri să încapă la domnie. M. COSTIN; cf. RAFAIL DIN DRAGOMIRNA. CI 172. Variante: divă s. f. (M. COSTIN ; NCL I, 41). Etimologie: sl. divo. Cf. m i r a c, m i r a z, ș a n ț.