DIS- v. des1-.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gudovan
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DIS1- Element prim de compunere savantă cu semnificația „separat”, „contrar”. [Var. di-, diz-. / < lat. dis].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DIS2- Element prim de compunere savantă cu sensul de „dificil”, „greu”, „anormal”. [Var. diz-. / < fr. dys-, gr. dys].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DIS1-/DI-/DIZ- pref. „separare”, „absență”. (< fr. dis-, cf. lat. dis)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DIS2-/DIZ- elem. „dificil, greu, anormal”. (< fr. dys-, cf. gr. dys, rău)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
1) dis (d. dins), în locuțiunea dis-, de-dimineață. V. dins.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
2) dis- (lat. dis-), pref. care, în cuv. moderne, arată acelașĭ lucra ca și de-, des-, dez-, în cele vechĭ: dis-calific, dis-junctiv.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
3) dis- (vgr. dys-), prefix care înseamnă „răŭ” ca'n dispepsie, disenterie, dușman. V. eŭ- 2.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
1) des- și (est) dis- (lat. dis-), pref. privativ în cuv. vechĭ: dez-brac, des-ham, des-prind, dez-vîrtesc. Dis- se întrebuințează și în cuv. noŭă literare, ca: dis-pun, dis-par. V. de- și dez-.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dis-de-... V. dins.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dis, re diez*, în terminologia muzicală germană.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Dis(Pater), denumire purtată în mitologia romană de o zeitate subpămînteană, identificată mai tîrziu cu Pluto.
Sursa: Mitologic
(1969)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DIS1 adv. numai în expresia dis-de-dimineață, foarte devreme. [Vechiu-rom. dâns-de-dimineață (încă la Bălcescu): v. dâns]. (Dicționar universal al limbei române, ed. 8, de Lazăr Șăineanu).
Sursa: Neoficial
|
Adăugată de
gudovan
| Semnalează o greșeală
| Permalink