dig sn [At: MÂNDRESCU, UNG. 74 / V: (reg) ~ghiu / Pl: ~uri, (rar) dige / E: fr digue] 1 Construcție hidrotehnică de piatră, de pământ sau de beton, executată în lungul malului unui curs de apă, al unui lac sau al unei mări ori îndreptată spre larg și care servește la dirijarea cursului de apă sau la apărarea malurilor ori a porturilor de acțiunea apei și a curenților Si: stăvilar, zăgaz, (reg) diguială, opritor. 2 (Trs; Ban) Gard de nuiele și piatră, făcut în apele curgătoare pentru a aduna apa și a putea prinde pești Si: (reg) apărătoare, gat, scoc.