DIAVOLIȚĂ, diavolițe, s. f. 1. Drăcoaică (1). ♦ (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de») Termen de ocară pentru un lucru care produce supărare, care creează dificultăți. Diavolița de cumpănă nu va să se lase în jos de loc, de loc. ISPIRESCU, L. 400. 2. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de») Drăcoaică (2). Diavolițele de fete fugeau, de nu le zăreai, după fluturi în toate părțile. HOGAȘ, M. N. 46. Diavolița asta trebuie să știe toate. VLAHUȚĂ, O. A. III 103. – Pronunțat: dia-. – Accentuat și: diavoliță.