DIAGONÁL, -Ă, diagonali, -e, s. f., adj. I. S. f. 1. Segment de dreaptă care unește două unghiuri (sau vârfuri) nealăturate ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate pe fețe diferite. ◊ Loc. adv. În diagonală = pe direcția unei drepte înclinate față de un punct de referință; de-a curmezișul. ♦ Curea purtată de-a curmezișul pieptului la unele uniforme (militare). 2. Porțiune de linie de cale ferată sau de tramvai care taie oblic mai multe linii paralele dintr-o stație, pentru a permite trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta. 3. Bară înclinată care leagă două noduri ale tălpilor opuse ale unei grinzi cu zăbrele. II. Adj. Care unește vârfurile a două unghiuri nealăturate ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate pe fețe diferite; care este în formă de diagonală; curmeziș; cruciș. [Pr.: -di-a-] – Din fr. diagonal.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

DIAGONÁL ~ă (~i, ~e) Care ține de diagonală; propriu diagonalei. [Sil. di-a-] /<fr. diagonal
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DIAGONÁL, -Ă adj. Care unește două vârfuri opuse ale unui poligon sau ale unui poliedru; curmeziș. // s.n. (Text.) Împletitură de fire care prezintă în țesătură linii paralele oblice. [< fr. diagonal, cf. lat. diagonalis < gr. dia – prin, gonia – unghi].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DIAGONÁL, -Ă I. adj. ca o diagonală; oblic. II. s. n. (text) împletitură de fire care prezintă în țesătură linii paralele oblice. II. s. f. 1. segment de dreaptă care unește două vârfuri opuse ale unui poligon sau ale unui poliedru. ♦ în ~ = de-a curmezișul. ◊ (mil.) curea purtată de-a curmezișul pieptului. 2. bară, grindă etc. pusă în curmeziș. 3. linie de cale ferată care întretaie oblic mai multe linii paralele ale unei stații. (< fr. diagonal, lat. diagonalis)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DIAGONÁL adj., adv. înclinat, oblic, pieziș, (înv.) piezișat.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

diagonál adj. m. (sil. di-a-), pl. diagonáli; f. sg. diagonálă, pl. diagonále
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

* diagonál, -ă adj. (fr. diagonal, lat. diagonalis, d. vgr. diagónios, diagonal, d. gonia, unghĭ. V. trigon). Geom. Se zice despre liniile ca, într’un pătrat orĭ dreptunghĭ, pleacă de la un unghĭ la unghiu opus. Adv. În mod diagonal. În diagonal, în mod diagonal. V. curmeziș, veref.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

DIAGONÁLĂ ~e f. 1) Dreaptă care unește două vârfuri nealăturate ale unui poligon sau ale unui poliedru. ◊ În ~ de-a curmezișul. 2) Curea purtată de-a curmezișul pieptului la unele uniforme militare. 3) Ramificație de cale ferată care permite trecerea trenurilor de pe o linie pe alta. [Sil. di-a-] /<fr. diagonal
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DIAGONÁLĂ s.f. Dreaptă care unește vârfurile opuse ale unui poligon, ale unui poliedru; (curent) bară, grindă etc. pusă în curmeziș. ♦ (Mil.) Curea purtată de-a curmezișul pieptului. ♦ Linie de cale ferată care întretaie oblic mai multe linii paralele ale unei stații. [< fr. diagonale].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DIAGONÁLĂ s. (MAT.) (înv.) piezișime. (A trage o ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink