diagonal, ~ă [At: DEX / P: di-a~ / Pl: ~i, ~e / E: fr diagonal] 1-2 sf, a (Segment de dreaptă) care unește două unghiuri (sau vârfuri) nealăturate ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate pe fețe diferite. 3 sf (Îlav) În ~ă În direcția unei drepte înclinate față de un punct de referință Si: de-a curmezișul. 4 sf Curea purtată în diagonală (3) pe piept la unele uniforme (militare). 5 sf Porțiune de linie de cale ferată sau tramvai care taie oblic mai multe linii paralele, permițând trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta. 6 sf Bară înclinată cu rol de sprijin al unor elemente de construcție. 7 a Care este în formă de diagonală (1). 8 a Cruciș. 9 sn (Tex) Împletitură de fire care prezintă linii paralele oblice.

DIAGONAL, -Ă adj. Care unește două vîrfuri opuse ale unui poligon sau ale unui poliedru; curmeziș. // s.n. (Text.) Împletitură de fire care prezintă în țesătură linii paralele oblice. [< fr. diagonal, cf. lat. diagonalis < gr. dia – prin, gonia – unghi].

DIAGONAL, -Ă I. adj. ca o diagonală; oblic. II. s. n. (text) împletitură de fire care prezintă în țesătură linii paralele oblice. II. s. f. 1. segment de dreaptă care unește două vârfuri opuse ale unui poligon sau ale unui poliedru. ♦ în ~ = de-a curmezișul. ◊ (mil.) curea purtată de-a curmezișul pieptului. 2. bară, grindă etc. pusă în curmeziș. 3. linie de cale ferată care întretaie oblic mai multe linii paralele ale unei stații. (< fr. diagonal, lat. diagonalis)