DIAFANIZA, diafanizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni diafan, străveziu; a se subția. Încet, încet, painjenișul cel roș se lărgi, se diafaniză și se prefăcu într-un cer rumenit de apunerea soarelui. EMINESCU, N. 48. ◊ Tranz. Fig. [Cîntecul] începuse să-l îmbrace pe simigiu într-o haină luminoasă, ce-l înfrumuseța, îl diafaniza. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 256. – Pronunțat: di-a-.