DEZLÎNAT, -Ă, dezlînați, -te, adj. 1. (Despre fire toarse; p. ext., rar, despre obiecte confecționate din fire toarse) Destrămat, rărit. Cu pantaloni dezlînați și roși. DELAVRANCEA, la TDRG. ◊ Fig. Ceața a început să năvălească în oraș. La început a mers pe jos, dezlînată, ca fantomele unei turme de oi. BOGZA, V. J. 39. 2. Fig. (Despre formulări ale gîndirii omenești) Fără șir, fără logică, lipsit de precizie sau de concizie, prolix. Versuri dezlînate. Discurs dezlînat. ▭ Nu vei găsi... în paginile nuvelelor... cuvinte inutile, imagini deplasate, episoade dezlînate. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 160, 2/5. ◊ (Adverbial) Explică dezlînat, jenat că insistă. CAMIL PETRESCU, T. II 145. O luă... pe jos, încet, cu ocoluri vădite, vorbind numai ea, descusut și dezlînat, sărind de la una la alta, încurcîndu-le pe toate. M. I. CARAGIALE, C. 137.