dezarticulat⁴, ~ă a [At: RESMERIȚĂ, D. / S și: (înv) desa~ / Pl: ~ați, ~e / E: dezarticula²] 1 (D. sunete vocale) Emis fără participarea organelor vorbirii. 2 (Pex) Pronunțat neclar Si: bolborosit, îngăimat. 3 Nearticulat. 4 (Spc) Lipsit de claritate, unitate, armonie etc. 5 (Rar; grm) Nearticulat.

dezarticulat³, ~ă a [At: RESMERIȚĂ, D. / S și: (înv) desa~ / Pl: ~ați, ~e / E: dezarticula¹] 1 (D. membre sau părți ale lor) Care a suferit operația de amputare la nivelul unei articulații. 2 (D. oase) Care a ieșit din articulații Si: dislocat. 3 (Fig; d. oameni și manifestările lor) Care este lipsit de coordonare, neavând precizie sau elasticitate în mișcări Si: dezechilibrat, rigid.

dezarticulat² sn [At: MDA ms / Pl: (rar) ~uri / E: dezarticula²] (Rar) 1-2 Dezarticulare² (1-2).

dezarticulat¹ sn [At: MDA ms / Pl: (rar) ~uri / E: dezarticula¹] (Rar) 1-2 Dezarticulare¹ (1-2). 3 Anulare.

DEZARTICULAT, -Ă, dezarticulați, -te, adj. 1. (Despre membre) Scos din articulație; (despre oase) ieșit din încheieturi, dislocat. 2. Fig. Incapabil de mișcări coordonate; dezechilibrat; țeapăn. Mioara... cade încet în fotoliu, ca o păpușă dezarticulată. CAMIL PETRESCU, T. II 34. Prostit, dezarticulat, risipit cu desăvîrșire sufletește, Gore se prăbușise lîngă mașină. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 39. 3. (Rar, despre cuvinte și despre sunetele vorbirii) Rău articulat, neclar pronunțat. Îmi pluteau vorbele nesigure, dezarticulate. CAMIL PETRESCU, U. N. 12.

DEZARTICULAT, -Ă adj. 1. Scos din încheietură; ieșit din încheietură. 2. (Fig.) Cu mișcări necoordonate. ♦ Țeapăn. 3. (Lingv.; despre sunete, cuvinte) Prost articulat, neclar, rău pronunțat. [< dezarticula].

DEZARTICULAT, -Ă adj. 1. (despre membre, oase) scos din articulație. 2. (fig.) cu mișcări necoordonate; dezechilibrat. 3. (despre sunete, cuvinte) rău articulat, neclar. (< dezarticula)

dezarticula² vt [At: RESMERIȚĂ, D. / S și: (înv) desa~ / Pzi: ~lez / E: dez- + articula] 1 (Rar; c.i. cuvinte, silabe și alte sunete ale vorbirii) A separa. 2 (Rar) A suprima articolul de la cuvinte articulate.

dezarticula¹ [At: LM / S și: (înv) desa~ / E: fr désarticuler] 1 vt (Med; c.i. membre sau părți ale lor) A amputa la nivelul unei articulații. 2 vr (D. oase) A ieși din articulație Si: a se disloca. 3 vr (D. un organism, un tot organic etc.) A-și pierde unitatea, coeziunea Si: a (se) dezmembra, a (se) dezagrega. 4 vt A anula.

DEZARTICULA, dezarticulez, vb. I. Tranz. A scoate (un membru) din articulație (printr-o operație chirurgicală). ♦ Refl. (Despre oase) A ieși din încheieturi, a se disloca; fig. (despre un organism, un tot organic) a-și pierde coeziunea, a se dezagrega.

DEZARTICULA vb. I. tr. A scoate un membru din încheietură, din articulație. ♦ refl. (Despre oase) A ieși din articulații; (fig.) a se sfărîma, a se spulbera, a se dezagrega. [Cf. fr. désarticuler].

DEZARTICULA vb. I. tr. 1. (med.; despre membre) a face să iasă din articulație. 2. (chir.) a amputa la nivelul unei articulații. II. refl. 1. (despre oase) a ieși din încheieturi. 2. a-și pierde coeziunea, a se dezmembra. (< fr. désarticuler)

A DEZARTICULA ~ez tranz. 1) (membre) A scoate din articulație (printr-o operație chirurgicală). 2) A desface în părțile componente; a dezmembra. /<fr. désarticuler

A SE DEZARTICULA mă ~ez intranz. 1) (despre membre) A ieși din articulație; a se disloca; a se luxa; a se scrânti. 2) (despre comunități) A pierde coeziunea internă; a se dezagrega; a se dezmembra; a se descompune; a se destrăma; a se dezbina. /<fr. désarticuler

dezarticulà v. 1. a face o amputare în articulațiuni: a dezarticula un umăr; 2. Anat. a separa oasele unui schelet.

* dezarticuléz v. tr. (fr. désarticuler). Scot din articulațiune, desfac un schelet, o mașină. Fac o amputare la articulațiunĭ.

dezarticula (a ~) (desp. de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 1 sg. dezarticulez, 3 dezarticulează; conj. prez. 1 sg. să dezarticulez, 3 să dezarticuleze

!dezarticula (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarticulează

dezarticula vb. (sil. mf. dez-), ind. prez. 1 sg. dezarticulez, 3 sg. și pl. dezarticulează

dezarticula

DEZARTICULAT adj. v. luxat.

DEZARTICULAT adj. (MED.) deplasat, dislocat, luxat, scrîntit, sucit, (rar) răsucit, (prin vestul Munt.) proclintit. (Os ~.)

DEZARTICULA vb. v. luxa.

DEZARTICULA vb. (MED.) a (se) deplasa, a (se) disloca, a (se) luxa, a (se) scrînti, a (se) suci, (rar) a (se) răsuci, (înv. și reg.) a (se) sminti, (reg.) a (se) strica, (prin Transilv.) a (se) muruli, (Transilv.) a (se) pica, (prin Transilv. și Bucov.) a (se) preti, (prin vestul Munt.) a (se) proclinti. (Și-a ~ osul umărului.)

DEZARTICULAT, -Ă adj. (< dezarticula, cf. fr. désarticuler): în sintagmele cuvânt dezarticulat și sunet dezarticulat (v.).