DETUNARE, detunări, s. f. (Ieșit din uz) Acțiunea de a detuna (1) și zgomotul produs de o armă care detună; bubuit, bubuitură, detunătură. Deodată zbucni în tăcerea nopții detunarea unei arme. VLAHUȚĂ, O. A. 151. Se aude de departe o detunare de tun. NEGRUZZI, S. III 390.