DETESTÁ, detest, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A nu (se) putea suferi, a (se) disprețui profund. – Din fr. détester, lat. detestari.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
Iris
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A DETESTÁ detést tranz. A trata cu dispreț, cu ură. /<fr. détester, lat. detestari
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE DETESTÁ mă detést intranz. A se disprețui profund (unul cu altul). /<fr. détester, lat. detestari
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DETESTÁ vb. I. tr., refl. A (se) disprețui profund, a simți repulsie; a (se) urî, a nu (se) putea suferi. [P.i. detést și (rar) -ez. / < fr. détester, cf. it. detestare, lat. detestari].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A detesta ≠ a venera
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
detestá vb., ind. prez. 1 sg. detést, 3 sg. și pl. detéstă; ger. detestând
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BELLA MATRIBUS DETESTATA (lat.) războaiele (sunt) urâte de mame – Horațiu, „Ode”, I, 1, 24-25.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink