DESINENȚĂ, desinențe, s. f. (Gram.) Element morfologic care se adaugă în limbile flexionare la tema unui verb pentru a arăta persoanele, și la tema unui substantiv sau adjectiv pentru a arăta cazurile. Folosindu-se prepozițiile în locul desinențelor cazuale, rolul prepozițiilor și numărul lor crește. GRAUR, F. L. 181.