DESCREȚI, descrețesc, vb. IV. Tranz. A netezi o țesătură, o haină încrețită; a desface crețurile. ♦ A destinde, a face să nu mai fie încruntat; fig. (împreună cu complementul: «fața»,«sprînceana», «fruntea» etc.) a se însenina, a-și recăpăta voioșia, buna dispoziție. Duca tăcu, fără să-și descrețească sprînceana. SADOVEANU, Z. C. 101. Să lăsăm însă pe Zamfirescu să continuie și să-i descrețim puțin fruntea. MACEDONSKI, O. IV 53. ◊ Refl. Fețele oamenilor se vor descreți. CAMILAR, N. I 416. Ruset se descreți, vesel. SADOVEANU, Z. C. 123. Eu cred că poporul are nevoie și de petreceri, ca să i se descrețească fruntea. CAMIL PETRESCU, T. II 522. ♦ (Rar) A deschide un obiect legat cu un șnur. Punga ș-o descrețește. PANN, P. V. I 20.