DESCHEIA, deschei, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la nasturi) A scoate din butonieră, a face să nu mai fie încheiat. Laura își descheie și își încheie nasturii mînușilor. C. PETRESCU, Î. II 46. ♦ A desface (o haină) prin scoaterea nasturilor din butonieră. Descheind vestonul unuia căzut pe spate, cu brațele desfăcute în lături, se simți cuprins de după gît. CAMILAR, N. I 294. ♦ (Cu privire la persoane) A-i desface o haină prin scoaterea nasturilor din butonieră. Descheie copilul la gît. 2. Refl. (Despre obiecte compuse din bucăți, p. ext. despre bucățile care alcătuiesc un întreg) A se desface din încheieturi. Încep a se descheia corăbiile din toate cuiele lor cele de fier. GORJAN, H. I 131. ◊ Fig. Merg... pe jos, să mi se mai descheie oasele. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, la TDRG. – Variantă: deschia (DELAVRANCEA, S. 145) vb. I.