derivativ, ~ă [At: DENSUSIANU, L. 167 / Pl: ~i, ~e / E: fr dérivatif, lat derivativus, -a, -um] 1 a (Șfg) Care trage sau abate ceva în altă parte. 2 sn (Med) Care se referă la evacuarea surplusului de sânge dintr-un organ bolnav, în scopul favorizării unei funcționări normale a inimii și la evacuarea substanțelor toxice din organism.

DERIVATIV, -Ă, derivativi, -e, adj. Care trage sau abate ceva în altă parte. ♦ (Med.) Care atrage sîngele sau umorile dintr-o parte a corpului în alta. Remediu derivativ. ◊ (Substantivat) Vezicătoarea, sinapismul etc. sînt derivative.

DERIVATIV, -Ă adj. Care servește la abaterea sîngelui sau a umorilor dintr-o parte a corpului în alta. // s.n. Mijloc terapeutic care abate și ușurează o suferință; (fig.) leac, remediu. // adj., s.n. (Lingv.) (Element) cu care se face derivarea. [Cf. fr. dérivatif, lat. derivativus].

DERIVATIV, -Ă I. adj. care trage, abate ceva în altă parte. II. s. n. mijloc terapeutic care abate și ușurează o suferință; (fig.) leac, remediu. III. adj., s. n. (lingv.) (element) cu care se face derivarea. (< fr. dérivatif, lat. derivativus)

DERIVATIV ~ă (~i, ~e) 1) Care abate ceva în altă parte. 3) și substantival (despre medicamente) Care are proprietatea de a evacua surplusuri de sânge dintr-un organ bolnav sau de a elimina substanțele toxice din organism. /<fr. dérivatif, lat. derivativus

derivativ a. Med. care operă o derivațiune: vezicătorile sunt derivative.

*derivatív, -ă adj. (lat. derivativus). Med. Revulsiv, care produce o derivațiune: luarea de sînge e derivativă. S.n., pl. e: muștaru, vezicătorile și purgativele îs derivative.

derivativ¹ adj. m., pl. derivativi; f. derivativă, pl. derivative

+derivativ² s. n., pl. derivative

derivativ adj. m., pl. derivativi; f. derivativă, pl. derivative

derivativ adj. m., pl. derivativi; f. sg. derivativă, pl. derivative

DERIVATIV s. n. (cf. fr. dérivatif, lat. derivativus): element cu care se realizează derivarea, ca sufixul sau prefixul.