DEPOZITAR, -Ă, depozitari, -e, s. m. și f. 1. Persoană căreia i se lasă ceva în păstrare. 2. Intermediar căruia i se încredințează o marfă pentru vânzare în contul proprietarului.- Din fr. dépositaire.

depozita [At: STAMATI, D. / Pzi: ~tez / E: depozit] 1 vt A pune ceva în depozit (4) Si: a depozi, a depozitarisi. 2 vt A pune ceva la loc sigur. 3 vt A încredința cuiva un lucru spre păstrare. 4 vr A se sedimenta.

depozitar, ~ă smf [At: HAMANGIU, C. C. 403 / Pl: ~i, ~e / E: fr dépositaire] 1 Persoană căreia i se lasă ceva în păstrare. 2 (Înv) Negustor care deținea mărfuri în cantități mari. 3 (Fig) Deținător.

DEPOZITAR, -Ă, depozitari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se lasă ceva în păstrare. – Din fr. dépositaire.

DEPOZITA, depozitez, vb. I. Tranz. 1. A pune (ceva) în depozit. Am dat de un conglomerat păcătos. Trebuie să-l depozităm pentru baraj. JIANU, C. 132. Se întoarse... din ușă, alegînd de pe poliță un pachet de tutun rusesc, din rezerva depozitată înadins pentru soldați. C. PETRESCU, Î. II 3. 2. A pune (ceva) la loc sigur, a încredința (un lucru) spre păstrare. Depozitează în casa celui mai cinstit dintre cinstiți – casierul băncii – un sac cu monede de aur. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 378, 3/1.

DEPOZITAR, -Ă, depozitari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se lasă ceva în depozit, care păstrează ceea ce i s-a încredințat. ◊ Fig. Nu orișice trecător e un depozitar al comorilor literare contemporane. SADOVEANU, E. 13. Acei bieți dăscălași, care au fost depozitari limbii și naționalității noastre, duceau o viață zdruncinată. GHICA, S. A. 72.

DEPOZITA vb. I. 1. tr. A pune (ceva) în depozit. 2. tr. A depune, a încredința (un lucru) pentru a fi păstrat. 3. tr., refl. (Rar) A (se) depune, a (se) sedimenta. [< it. depositare].

DEPOZITAR, -Ă s.m. și f. Persoană care primește ceva în depozit, în păstrare. [Cf. it. depositario].

DEPOZITA vb. I. tr. 1. a pune (ceva) în depozit. 2. a depune, a încredința (un lucru) pentru a fi păstrat. II. refl. a se sedimenta. (< it. depositare)

DEPOZITAR, -Ă s. m. f. cel care primește ceva în depozit (2). (< fr. dépositaire)

A SE DEPOZITA pers. 3 se ~ează intranz. (despre substanțe solide) A forma un depozit; a se separa dintr-o soluție, așezându-se la fund; a se depune; a se sedimenta; a se precipita. /Din depozit

A DEPOZITA ~ez tranz. 1) (materiale, produse, mărfuri etc.) A pune în depozit; a înmagazina. 2) (lucruri) A pune la păstrare. /Din depozit

DEPOZITAR ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană căreia i se lasă ceva pentru păstrare, în baza unui contract. /<fr. dépositaire

*depozitár, -ă a. (lat. depositárius). Care primește în depozit un lucru de la un depunător. Păstrător.

depozitară s. f., g.-d. art. depozitarei; pl. depozitare

depozitară s. f., g.-d. art. depozitarei; pl. depozitare

depozitară s. f., g.-d. art. depozitarei; pl. depozitare

depozita (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. depozitez, 3 depozitează; conj. prez. 1 sg. să depozitez, 3 să depoziteze corectat(ă)

depozita (a ~) vb., ind. prez. 3 depozitează

depozita vb., ind. prez. 1 sg. depozitez, 3 sg. și pl. depozitează

DEPOZITA vb. 1. a înmagazina, a stoca, (înv.) a strânge. (~ marfa în magazie.) 2. v. sedimenta.

DEPOZITAR s. păstrător. (~ al unei vechi culturi.)

DEPOZITA vb. 1. a înmagazina, a stoca, (înv.) a strînge. (~ marfa în magazie.) 2. (GEOL.) a se depune, a se sedimenta. (Calcarul s-a ~.)

DEPOZITAR s. păstrător. (~ al unei vechi culturi.)